Trei motive pentru care 2021 ar putea depăşi cu mult aşteptările în SUA

Autor: Catalina Apostoiu Postat la 27 decembrie 2020 256 afişări

Trei motive pentru care 2021 ar putea depăşi cu mult aşteptările în SUA

După cel mai neobişnuit an, există trei motive bune pentru a crede că anul viitor va fi unul mai bun, poate mult mai bun decât se anticipează, potrivit The Wall Street Journal. Totul are legătură cu natura unică a recesiunii şi reacţiei de politică.

Mai întâi, este o problemă de ofertă, nu cerere.

Majoritatea recesiunilor încep când dobânzile în creştere sau problemele de pe pieţele fianciare taie cererea de bunuri şi servicii, împingând în sus şomajul, punând noi presiuni asupra cererii. Această recesiune a început însă cu un dezastru natural, care a întrerupt furnizarea de bunuri şi servicii.

Când un dezastru de acest fel ia sfârşit, urmează o redresare sub formă de V. Însă acest dezastru nu a luat sfârşit. Ultimele restricţii pun presiune pe cheltuielile consumatorilor. Dacă vaccinurile vor fi eficiente, restricţiile legate de distanţarea socială ar putea lua sfârşit, iar cheltuielile consumatorilor şi-ar putea reveni la nivelul fundamental până la finalul anului. Astfel, creşterea în 2021 ar putea atinge 5%, cea mai bună rată din 1984.

Reacţia de politică a fost de asemenea una excepţională.

Dacă pachetul de stimulente de 900 mln $ va fi aprobat de Trump, stimulentele totale lansate din februarie ar atinge 3.500 mld $, peste răspunsul lansat la recesiunea din 2007-200 ca parte din PIB. Iar stimulentele vor fi cheltuite în mai puţin de doi ani, în loc de cinci.

Generozitatea federală este cu atât mai puternică, cu cât este amplificată de Fed.

Recesiunile lasă adesea urme pe termen lung. Deocamdată, de această dată există semne că impactul ar putea fi redus la minim.

Falimentele cresc de obicei când şomajul creşte, dar de această dată acestea au scăzut.

Cât priveşte pierderile de locuri de muncă, Goldman Sachs estimează că 60% din pierderi sunt în industrii sensibile la virus, iar majoritatea vor reveni odată cu vaccinul.

E adevărat, locurile de muncă şi businessurile distruse în cele mai negre zile ale pandemiei sunt pierdute pentru totdeauna, iar zilele negre nu s-au terminat. Însă o redresare rapidă anul viitor oferă speranţă că mulţi şomeri vor evita capcana şomajului pe termen lung şi că noi businessuri se vor naşte în scurt timp din cenuşa celor vechi.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
motive,
asteptari,
sua,
recesiune,
cerere

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.