Firma ruseasca Gazprom a anuntat ca e gata sa furnizeze Ucrainei gaze la preturi reduse, cu conditia ca guvernul de la Kiev sa-si dea acordul pentru crearea unui consortiu mixt care sa administreze sistemul ucrainean de gazoducte. Anuntul a fost facut imediat dupa ce pentru functia de premier al Ucrainei a fost confirmat iakutul Iuri Ehanurov, candidatul propus de presedintele Iuscenko. Ehanurov a promis deja ca va face la Moscova prima vizita oficiala in calitate de premier, ocazie cu care o sa discute si propunerea Gazprom. Prin urmare, interpretarea ar fi simpla: Ucraina a terminat-o cu revolutia portocalie si a trecut din nou in barca Moscovei. Viktor Iuscenko a inlaturat-o pe rivala sa Timosenko si si-a impus omul la guvern in locul ei, asigurand astfel un centru unic de putere in locul unei ambigue conduceri bicefale. Mai mult, Ehanurov a fost confirmat in functie de parlamentari abia dupa ce Iuscenko a incheiat un pact de neagresiune cu fostul sau rival din alegeri, "dinozaurul" Viktor Ianukovici, simbolul fostului regim Kucima. Iar pretul acestui pact va fi ca regimul Iuscenko-Ehanurov sa inceteze prigoana fata de oligarhii regimului Kucima si sa opreasca renationalizarile initiate de Iulia Timosenko. Pentru asta, Ehanurov ar fi omul ideal, ca unul care in anii ‚90 a supervizat procesul de privatizare in urma caruia oligarhii ucraineni si-au acumulat averile.

De fapt insa, opozitia intre ideea de revolutie portocalie si cea de trecere in barca Moscovei nu e deloc o cheie de intelegere a situatiei din Ucraina. De la alegeri si pana acum, Rusia a stat in expectativa, fara a incerca sa sprijine sau sa-l atraga de partea sa pe vreunul din cei doi capi ai revolutiei, Iuscenko sau Timosenko. Ca presedintele Iuscenko a parut un politician mai prooccidental (deci mai anti-rus) decat Iulia Timosenko, sau ca aceasta din urma ar fi sprijinita de oligarhul rus Boris Berezovski, unul din inamicii lui Vladimir Putin, au fost speculatii fara importanta practica. Adevarata lupta de selectie politica s-a dat de fapt exclusiv la Kiev, din setea de putere si ciocnirile de interese economice intre diversele grupuri aduse impreuna de manifestatiile de strada din iarna trecuta.

Iar Kremlinul stia ca mai devreme sau mai tarziu, din conducatorii revolutiei va ramane unul singur si ca acesta va incerca sa-si conserve puterea cu orice mijloace. Gleb Pavlovski, cel mai in voga comentator politic de la Moscova, explica limpede resortul previzibil a ceea ce s-a intamplat: "Pentru un occidental ar parea ciudat ca doi politicieni puternici trebuie neaparat sa intre in conflict unul cu celalalt; in fond, au o cauza comuna de aparat. Dar asta nu se aplica in acele tari unde, vorba presedintelui Iuscenko, sunt mereu trei atamani la doi ucraineni".