Tara care este prinsă în cea mai gravă criză financiară din ultimii 70 de ani. Din cauza lipsei de valută ţara nu mai poate să plătească importurile esenţiale de alimente, medicamente şi combustibil.

Autor: Petru Mazilu Postat la 08 august 2022 275 afişări

Tara care este prinsă în cea mai gravă criză financiară din ultimii 70 de ani. Din cauza lipsei de valută ţara nu mai poate să plătească importurile esenţiale de alimente, medicamente şi combustibil.

O companie din India va deschide 50 de staţii de alimentare cu combustibil în Sri Lanka pentru a contribui la atenuarea crizei, potrivit Reuters.

Sri Lanka a autorizat compania Lanka Indian Oil Corporation (LIOC) să deschidă 50 de staţii de alimentare cu combustibil, a declarat luni un oficial indian. Decizia face parte din pachetul de măsuri care are scopul de a reduce penuria severă care a paralizat naţiunea insulară.

Sri Lanka este prinsă în cea mai gravă criză financiară din ultimii 70 de ani. Din cauza lipsei de valută ţara nu mai poate să plătească importurile esenţiale de alimente, medicamente şi combustibil.

LIOC are deja 216 staţii de alimentare cu carburant în Sri Lanka şi va investi aproximativ 5,5 milioane de dolari în această extindere, a declarat directorul general Manoj Gupta pentru Reuters.

LIOC este o filială a Indian Oil Corporation din India (IOC.NS) şi este listată la Bursa de Valori din Colombo.

„Încercăm de ceva timp să obţinem această aprobare şi suntem mai mult decât dispuşi să ne prezentăm şi să jucăm un rol mai mare pentru a sprijini şi a lucra cu Sri Lanka pentru a-şi rezolva provocările", a declarat Gupta.

Cel mai mare comerciant de carburanţi din ţară, compania de stat Ceylon Petroleum Corporation (CPC), are aproximativ 1.190 de staţii de carburanţi.

India a investit aproximativ 4 miliarde de dolari în Sri Lanka în acest an pentru a susţine economia. De asemenea, oficialii din Sri Lanka poartă discuţii cu Fondul Monetar Internaţional pentru un posibil pachet de ajutor de 3 miliarde de dolari. Sri Lanka a mai solicitat asistenţă din partea Chinei şi Japoniei.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
india,
sri lanka,
carburant

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.