Statisticile sărbătorilor pascale: cinci români din 100 cred că sărbătorim naşterea domnului Isus

Autor: Dorin Oancea Postat la 02 mai 2013 91 afişări

Românii rămân tradiţionalişti în ceea ce privesc obiceiurile pe care le au legate de Sărbătorile Pascale, rezultată din studiul realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie – IRES în aprilie 2013 cu privire la obiceiurile, percepţiile şi comportamentele românilor cu prilejul Sărbătorilor Pascale, acesta fiind al patrulea an consecutiv în care Institutul realizează o cercetare pe această temă.

Statisticile sărbătorilor pascale: cinci români din 100 cred că sărbătorim naşterea domnului Isus

Pe un fond de nemulţumire mai puţin acutizat faţă de perioada anterioară (69% dintre respondenţi cred că ţara merge într-o direcţie greşită, faţă de 76% în 2012, 80% în 2011 sau 77% în 2010), cele mai importante percepţii ale românilor cu privire la această sărbătoare nu s-au modificat în ultimii patru ani.

În plus, perspectiva financiară în acest an este una mai optimistă având în vedere că procentul celor care spun că banii pe care îi au pentru Sărbătorile de Paşti le vor ajunge pentru tot ceea ce este necesar este cel mai mare din ultimii patru ani – 38% în 2013 faţă de 22% în anul 2011. În acelaşi timp, procentul celor care cred că bugetul pentru aceste sărbători le este afectat de criza economică este mai mic decât în anii precedenţi.

Dacă în 2011, 72% dintre respondenţi apreciau că bugetul le este afectat în mare şi foarte mare măsură de criză, iar în 2012 65% dintre intervievaţi spuneau acelaşi lucru, în 2013 cuantumul acestora coboară la 58 de puncte procentuale.

Studiul arată că:

• Cei mai mulţi dintre respondenţi ştiu că de Paşti creştinii sărbătoresc învierea lui Isus (86%). Totuşi 5% dintre ei spun că naşterea lui Isus este motivul Sărbătorilor Pascale

• O treime dintre români spun că în zona în care locuiesc există obiceiuri tradiţionale de Paşti

• 85% dintre respondenţi spun că obişnuiesc să participe, în mod obişnuit, la slujba de înviere, iar trei sferturi dintre cei intervievaţi vor merge şi în acest an la acestă slujbă. Mai puţini sunt cei care obişnuiesc să meargă la Biserica în ziua de Paşti – 59%

• Peste trei sferturi dintre respondenţi (78%) vor merge, în acest an, să ia Paşti

• Unul din 5 respondenţi s-a spovedit déjà, alţi 40% urmează să o facă, iar 39% recunosc că nu practică acest obicei

• Aproape 70% dintre români spun că ţin post: 9% declară că ţin tot Postul Paştilor, 45% recunosc că obişnuiesc să postească doar în zilele de miercuri şi vineri, iar 14% vor să postească în Vinerea Mare. 29% dintre cei chestionaţi susţin că nu obişnuiesc să ţină post, procent în uşoară creştere faţă de anii precedenţi

• 7% dintre respondenţi spun că au ţinut şi post negru în această perioadă, 15% dintre aceştia susţinând că au postit în acest fel peste 5 zile

• Preparatele de post gătite în casă, fructele, legumele crude şi salatele sunt printre primele opţiuni pentru meniul celor care obişnuiesc să ţină post. Semipreparatele şi preparatele de post gătite din comerţ sunt printre ultimele preferate în meniul de post

• Un sfert dintre români au concediu de Paşti în acest an şi doar 6% spun că vor pleca într-o excursie cu această ocazie, 73% vor sta acasă, iar 16% vor sta acasă, dar vor merge şi în vizite

• Dintre cei care nu stau acasă în zilele de sărbătoare, jumătate merg în vizite la prieteni sau rude, 19% merg la o pensiune sau la un hotel din ţară, 10% merg în vizită la rude sau prieteni din străinătate, iar 6% îşi vor petrece sărbătorile la un hotel sau la o pensiune din străinătate

• Peste 60% dintre cei chestionaţi vor primi musafiri în zilele de Paşti

• în privinţa preparatelor tradiţionale de Paşti: 43% dintre respondenţi spun că în familia lor se face de fiecare dată pască, iar 45% consumă miel cu ocazia Paştilor. 42% intenţionează să cumpere miel în acest an. Peste 20% dintre cei chestionaţi vor cheltui pentru mielul din acest an între 200 şi 249 de lei, iar 14% peste 300 de lei. De Paşti, cea mai consumată băutură este vinul de casă (48%), urmată de bere (15%) sau ţuică (9%). 16%  dintre cei chestionaţi susţin că în familia lor, de Paşti, nu se consumă băuturi alcoolice

• 95% dintre participanţii la studiu vopsesc şi în acest an ouă. 52% dintre respondenţi vopsesc între 10 şi 30 de ouă, iar 44% peste 30. 70% dintre ei spun că vor vopsi ouăle cu vopsea din comerţ, culorile preferate fiind roşu (94%), galben (41%), albastru (38%), verde (36%) sau portocaliu (16%)

• Prăjiturile făcute în casă rămân în  topul preferinţelor, peste 67% dintre cei intervievaţi spun că vor face de Paşti prăjituri şi doar 18% vor prefera să le cumpere din comerţ

• Cadouri pentru cei dragi vor cumpăra 50% dintre respondenţi, în timp ce 49% nu vor face acest lucru. Aproape jumătate dintre respondenţi (48%) cred că în acest an cadourile vor fi mai modeste decât în alţi ani

• Mai mult de o treime dintre respondenţi spun că obişnuiesc să doneze bani sau să ajute persoane nevoiaşe cu prilejul sărbătorilor, peste jumătate dintre ei spun că fac uneori acte caritabile de acest tip, iar 11% spun că nu au niciodată acest obicei. 67% dintre participanţii la studiu declară că în acest an vor face acte caritabile

• 65% dintre respondenţi cred să Paştile ar trebui sărbătorite la aceeaşi dată atât de Biserica Ortodoxă, dar şi de cea Catolică

• Pentru peste jumătate dintre români (56%), tradiţiile de sărbători sunt foarte importante, tendinţă într-o foarte uşoară scădere faţă de anul 2012 (61%)

• Aproape 9 români din 10 se autoapreciază ca fiind religioşi, număr de altfel constant în ultimii 4 ani: 88% dintre respondenţi s-au autoapreciat drept religioşi în 2013, 89% în 2012, 90% în 2011 şi 86% în 2010

• Trei sferturi dintre respondenţi declară că merg la biserică, iar peste jumătate merg de câteva ori pe lunăVolumul eşantionului: 1.500 indivizi de 18 ani şi peste

Tipul eşantionului: multi-stratificat, probabilist, reprezentativ la nivel naţional.

Reprezentativitate: eroare maximă tolerată de ± 2,6%

Perioada anchetei: 24-25 aprilie 2013

Urmărește Business Magazin

/actualitate/statisticile-sarbatorilor-pascale-cinci-romani-din-100-cred-ca-sarbatorim-nasterea-domnului-isus-10832738
10832738
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.