Statistic stăm din ce în ce mai bine

Autor: Dorin Oancea Postat la 07 iulie 2013 58 afişări

Cifra de afaceri din industrie a urcat cu 5% în primele cinci luni ale anului faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut, datorită creşterii înregistrate în industria prelucrătoare. Valoarea a scăzut în luna mai atât faţă de aprilie (1%), cât şi faţă de mai 2012 (cu 1,6%). Industria prelucrătoare a crescut cu 5,3% în perioada ianuarie-mai, însă industria extractivă a scăzut cu 1,7%, potrivit datelor prezentate de Institutul Naţional de Statistică.

Statistic stăm din ce în ce mai bine

Pe marile grupe industriale, creşteri ale cifrei de afaceri în primele cinci luni ale anului au fost înregistrate în industria bunurilor de capital (15,5%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (6,4%), industria bunurilor intermediare (5,1%) şi industria bunurilor de uz curent (2,4%), în timp ce industria energetică a scăzut cu 17,9%.

De altfel, analiştii şi-au îmbunătăţit estimările privind creşterea economică din acest an spre 2 - 2,2%, în urma semnalelor de revigorare din primele luni ale anului şi nu exclud un avans al PIB în jur de 2,5% în 2013, în ipoteza în care vom avea un an agricol bun, iar exporturile îşi vor continua trendul ascendent. Şi indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România, care evaluează previziunile analiştilor financiari cu privire la starea actuală a economiei, dar şi perspectivele pentru următoarele 12 luni, a continuat să se îmbunătăţească, atingând în luna mai cel mai ridicat nivel din ultimele 12 luni, de 47 de puncte.

Institutul Naţional de Statistică a confirmat datele provizorii din iunie privind creşterea economiei din primul trimestru, de 2,2% faţă de T1 2012 şi 0,7% comparativ cu T4 2012, ca serie brută.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/statistic-stam-din-ce-in-ce-mai-bine-11102598
11102598
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.