SONDAJ BCE: Germanii sunt printre cei mai săraci din zona euro. Clasamentul averilor

Postat la 10 aprilie 2013 28 afişări

Gospodăriile din Germania sunt printre cele mai sărace din zona euro, cel puţin pe hârtie, cu o avere medie netă de 195.000 euro, în timp ce populaţia din ţările din sudul Europei, precum Italia, Spania şi Cipru, dar şi Franţa, are active mai mari, arată un sondaj al Băncii Centrale Europene (BCE).

SONDAJ BCE: Germanii sunt printre cei mai săraci din zona euro. Clasamentul averilor

 Sondajul, aflat la prima ediţie, va adăuga o nouă dimensiune discuţiei despre modul în care ţările din nordul continentului sunt nevoite să susţină statele mai slabe financiar din Sud, dar nu furnizează o imagine completă asupra standardelor de viaţă, influenţate de elemente precum protecţia socială şi infrastructură, notează cotidianul Wall Street Journal.

Raportul este bazat pe date din 2009 şi 2010, ani în care criza datoriilor din zona euro se afla în faza de început. De asemenea, raportul acordă importanţă deosebită proprietăţii asupra locuinţei, dimensiunii gospodăriei şi deţinerii unei mici afaceri. Toate acestea favorizează sudul Europei. În Germania, de exemplu, procentajul persoanelor care deţin în proprietate locuinţe este destul de redus, notează publicaţia americană.

Totuşi, raportul scoate în evidenţă că populaţia din unele ţări lovite puternic de criza datoriilor nu are o situaţie atât de gravă precum s-ar crede.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/sondaj-bce-germanii-sunt-printre-cei-mai-saraci-din-zona-euro-clasamentul-averilor-10730837
10730837
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.