Solarele mai au 10 luni pentru a împânzi România. Apoi „subvenţiile“ sigur scad

Autor: Roxana Petrescu Postat la 21 februarie 2013 19 afişări

Dacă în zece luni companiile in teresate de domeniul energiei solare nu vor avea panourile instalate, nu mai prind una dintre cele mai generoase scheme de sprijin la nivel european.

Dacă în zece luni companiile in teresate de domeniul energiei solare nu vor avea panourile instalate, nu mai prind una dintre cele mai generoase scheme de sprijin la nivel european."Cu siguranţă se va reduce nu­mărul de certificate. Eu personal mă aştept la mai puţin de patru certificate din 2014." Acesta a fost mesajul adresat in­vesti­torilor în energia solară, în cadrul unui eveniment dedicat industriei de profil, de către Zoltan Nagy-Bege, membru al consiliului de reglementare din Autoritatea Naţională de Regle­mentare în domeniul Energiei, insti­tuţie-cheie în sectorul energetic. Vestea ar trebui să fie o adevărată gură de oxigen pentru piaţă, care a fost măcinată în ultimele luni de mai multe zvonuri privind reducerea schemei de sprijin. De altfel, pe fondul incertitudinii, proiectele realizate în domeniul solar nu sunt semnificative, sumele alocate până acum fiind de circa 65-75 de milioane de euro, chiar dacă România propune o schemă foarte generoasă.

Toate stirile sunt pe zf.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
energie,
panouri Solare
/actualitate/solarele-mai-au-10-luni-pentru-a-impanzi-romania-apoi-subventiile-sigur-scad-10580745
10580745
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.