Serviciul eMAG Genius a ajuns la peste 340.000 de clienţi

Postat la 12 mai 2022 33 afişări

Serviciul eMAG Genius a ajuns la peste 340.000 de clienţi

La aproape doi ani de la lansare, serviciul eMAG Genius a ajuns la peste 340.000 de clienţi care au adoptat cumpărăturile online.

Un client Genius care a folosit serviciul timp de un an, a economisit, în medie, 374 de de lei din taxele de transport pe care le-ar fi plătit pentru aceleaşi comenzi.

„Comerţul online a transformat şi va continua să modeleze obiceiurile de consum ale românilor, prin economia de timp, bani şi efort. În contextul în care preţurile sunt mai mari, iar bugetele disponibile nu au evoluat semnificativ, fiecare decizie financiară este cântărită mai atent şi clienţii se orientează către soluţii mai avantajoase de a comanda produsele de care au nevoie. Serviciul eMAG Genius este un abonament la cumpărături fără efort şi o soluţie prin care clienţii pot economisi, mai ales în aceasta perioadă”, a declarat Andrei Şercanean, VP ecommerce Services eMAG.

Ultimii doi ani au marcat schimbări în obiceiurile de consum ale românilor, iar comerţul online a devenit mai accesibil. În medie, un client Genius plasează câte o comandă pe săptămână cu livrare gratuită din categorii diverse, de la băuturi, produse pentru copii, îngrijire personală, curăţenia casei, fashion, până la produse pentru casă şi grădină, testând permanent categorii noi.

70% dintre comenzile realizate de clienţii Genius sunt cu livrare la una dintre cele peste 2.700 de unităţi easybox.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
clienti,
emag

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.