Serviciile de curierat rapid ale Poştei vor opera sub brandul Prioripost

Autor: Adrian Dumitrache Postat la 05 iunie 2013 64 afişări

Prioripost a devenit, începând cu această lună, brandul de operare al Poştei Române pe piaţa serviciilor de curierat rapid, operaţiune care va fi însoţită, din vară, de lansarea de noi servicii atât pentru clienţii persoane fizice, cât şi pentru companii, a anunţat operatorul poştal naţional.

Serviciile de curierat rapid ale Poştei vor opera sub brandul Prioripost

Până la finele acestei luni, Prioripost va avea propria pagină web.

Marcă înregistrată a Poştei Române, Prioripost face parte din portofoliul actual de servicii al Sucursalei de Servicii Express din cadrul companiei, alături de Ultrapost, Express Mail Service şi Skypak, se arată într-un comunicat al companiei.

"Conform planului în baza căruia am fost mandatat să conduc acest proiect, îmi doresc ca Prioripost să redevină prima opţiune pentru clienţii care au necesitaţi de expediere în regim de curierat rapid şi să reprezinte pentru companie ceea ce reprezintă, de exemplu, DHL pentru Deutsche Post", a declarat directorul Sucursalei de Servicii Express a Companiei Naţionale Poşta Română, Octavian Bădescu.

Anterior, Bădescu a condus firma Sameday Courier, pe care a înfiinţat-o în 2007. El a cedat pachetul de acţiuni către un acţionar minoritar, Lucian Băltaru. Sameday Courier este specializată în livrări rapide atât în ţară, cât şi în străinătate Cu afaceri de 1,2 miliarde de lei, Poşta este cel mai mare operator local de profil şi are o reţea teritorială de 5.600 de unităţi poştale. Acţionarii Companiei Naţionale Poşta Română (CNPR) sunt Ministerul pentru Societatea Informaţională - 75% şi Fondul Proprietatea - 25%.

Toate stirile sunt pe zf.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
POŞTA ROMÂNĂ,
PRIORIPOST,
/actualitate/serviciile-de-curierat-rapid-ale-postei-vor-opera-sub-brandul-prioripost-10931021
10931021
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.