Se măresc amenzile pentru bucureşteni! Cât poţi primi dacă arunci un ambalaj pe stradă

Postat la 17 mai 2017 42 afişări

Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a hotărât că oamenii care aruncă resturi de ţigări, hârtii sau alte deşeuri pe stradă, dar şi cei care deteriorează mobilierul stradal, vor fi pedepsiţi de poliţişti cu o contravenţie de la 2.000 şi poate ajunge la 5.000 de lei. În trecut, amenda era cuprinsă între 200 şi 500 de lei.

Se măresc amenzile pentru bucureşteni! Cât poţi primi dacă arunci un ambalaj pe stradă

În baza acestui proiect, consilierii generali ar urma să aducă modificări HCGMB nr. 120/2010 privind aprobarea normelor de salubrizare şi igienizare ale Capitalei, potrivit Agerpres.

Pentru o serie de contravenţii, amenda ar urma să fie majorată de la 200 — 500 de lei, cât este în prezent, la 2.000 — 5.000 de lei. Sancţiunile vizează nerespectarea următoarelor obligaţii, de către persoanele fizice şi juridice:

—să păstreze curăţenia trotuarelor, arterelor de circulaţie, cât şi a parcurilor, a locurilor de joacă pentru copii, pieţelor, oboarelor şi altor locuri publice, fiind interzisă aruncarea sau depozitarea deşeurilor menajere sau de altă natură în aceste zone;

—să nu arunce zăpada din curţi pe trotuare, carosabil, în intersecţii, spaţii verzi, terenuri virane, în canale;

—să efectueze şi să asigure zilnic curăţenia şi săptămânal spălarea trotuarelor şi a zonelor de acces pietonal adiacente (ganguri, pasaje, alei);

—să asigure menţinerea stării de salubritate a locurilor de parcare pe care la au în folosinţă din domeniul public;

—este interzisă depozitarea pe domeniul public (în zona intersecţiilor, în jurul stâlpilor de iluminat, pe spaţii verzi) a sacilor cu deşeuri în vederea colectării acestora de către operatorii de salubritate;

—este interzisă depunerea deşeurilor rezultate din îngrijiri medicale acordate la domiciliul pacientului în containerele de colectare a deşeurilor municipale;

—este interzisă răspândirea sau deversarea directă pe sol (domeniul public ori în locuri publice, terenuri virane, spaţii verzi) a apelor uzate menajere, a celor rezultate din spălarea balcoanelor şi teraselor, de la cişmelele imobilelor, precum şi a celor rezultate din spălatul maşinilor de orice tip;

—este interzisă deteriorarea mobilierului stradal şi urban, a recipientelor de colectare a deşeurilor stradale montate pe căile publice şi în locurile publice;

—este interzisă aruncarea biletelor de călătorie, a resturilor de ţigări, a hârtiilor şi a altor tipuri de deşeuri pe domeniul public ori în locuri publice;

—este interzisă aruncarea pe domeniul public, din autovehicule, a deşeurilor de orice natură.

- See more at: https://www.realitatea.net/e-oficial-se-maresc-amenzile-pentru-bucure-teni-cat-po-i-primi-daca-arunci-un-ambalaj-pe-jos_2063821.html#sthash.ZDX0KzRY.dpuf

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.