Scandal în Parlament: Senatorii şi deputaţii PDL au părăsit plenul. Senatul a aprobat programul de votare la referendum de la 07.00 la 23.00

Postat la 18 iulie 2012 4 afişări

Senatorii PDL au părăsit, miercuri, plenul, după ce PSD a propus un amendament la legea de aprobare a OUG privind referendumul, prin care programul de vot să fie în intervalul 7.00 - 23.00. Deputaţii PDL au părăsit, miercuri, şedinţa Camerei Deputaţilor în timpul dezbaterilor asupra legii privind atribuţiile Curţii Constituţionale.

Plenul Senatului a adoptat legea referendumului, cu 70 de voturi "pentru", după ce a respins amendamentele senatorului Ioan Ghişe privind eliminarea pragului de 50% plus unu prezenţă la vot pentru validarea referendumului, şi prelungirea votului pe parcursul a două zile. Amendamentul privind eliminarea pragului de prezenţă la vot a fost respins cu 25 de voturi "pentru", 38 de voturi "împotrivă" şi 7 abţineri. Amendamentul lui Ghişe privin prelungirea programului de votare pe parcursul a două zile a fost respins de plen cu 9 voturi "pentru", 9 abţineri şi 51 de voturi "împotrivă".\

Mai multe pe mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
suspendare,
basescu,
referendum,
reunire,
parlament
/actualitate/scandal-in-parlament-senatorii-si-deputatii-pdl-au-parasit-plenul-senatul-a-aprobat-programul-de-votare-la-referendum-de-la-07-00-la-23-00-9884958
9884958
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.