Saxo Bank: Nio, GameStop şi AMC au fost cele mai tranzacţionate acţiuni în România pe platformele noastre în primele trei luni ale anului 2021

Autor: Tibi Oprea Postat la 09 aprilie 2021 32 afişări

Saxo Bank: Nio, GameStop şi AMC au fost cele mai tranzacţionate acţiuni în România pe platformele noastre în primele trei luni ale anului 2021

Topul celor mai tranzacţionate acţiuni de investitorii români pe platformele Saxo în ultimele trei luni s-a schimbat fundamental faţă de sfârşitul anului 2020. Nio Inc., compania chineză de „autovehicule inteligente”, Gamestop Corp., compania în jurul căreia s-a creat o adevărată frenezie înainte de primăvară şi AMC Entertainment, compania americană care deţine cel mai mare număr de cinematografe din lume, sunt pe primele trei locuri ale preferinţelor traderilor români în primele trei luni ale anului 2021, transmite banca de investiţii.

„Acţiunile globale au continuat ritmul ascendent în primul trimestru pe fondul unei volatilităţi crescute, ceea ce a fost evident mai ales în mai multe acţiuni puternic shortate la începutul anului, cum ar fi GameStop şi AMC. Multe dintre aceste nume continuă să atragă interesul retailului, deşi frenezia pare să fi dispărut. Încurajăm continuu investitorii să fie precauţi şi să monitorizeze îndeaproape riscul atunci când tranzacţionează aceste acţiuni cu o volatilitate ridicată fără precedent”, comentează Peter Garnry, şeful strategiei de capitaluri proprii al Saxo Bank.

Acesta mai spune că Tesla rămâne o acţiune populară în rândul clienţilor Saxo Bank, iar concurenţa în creştere este oarecum în contradicţie cu evaluarea actuală a companiei, însă continuă să surprindă cu numerele de livrare în creştere în T1 la 170.000 de vehicule, peste estimările analiştilor.

„Acest lucru a fost determinat în special de o creştere semnificativă a vânzărilor modelului Y în China, pentru care a existat o oarecare incertitudine şi a alimentat un anumit impuls pe termen scurt al preţului acţiunilor companiei. Cu toate acestea, generarea gratuită de cash a Tesla rămâne extinsă, în pofida creşterii concurenţei, care va fi tema pe termen lung pe care investitorii trebuie să o urmărească”, explică Garnry.

Punctul de vedere al Saxo rămâne că în timpul contextului reflaţionist investitorii ar trebui să îşi mărească expunerea la sectorul mărfurilor şi la companiile de înaltă calitate, cu un efect de leverage redus.

„Creşterea ratelor dobânzii ar putea crea o ajustare descendentă a evaluărilor capitalurilor proprii în cele mai speculative segmente de creştere, cum ar fi acţiunile bubble, comerţul electronic, jocurile video, transformarea ecologică şi acţiunile din industria farma de medicamente next generation. Acesta este şi motivul pentru care vedem o rotaţie în sectoare ciclice care vor beneficia de redresarea economică şi de un mediu reflaţionist”, adaugă Peter Garnry.

În România, cele mai tranzacţionate acţiuni pe platormele Saxo au fost Nio Inc., Gamestop Corp., AMC Entertainment, Palantir Technologies şi Tesla Inc., la nivel global au fost Tesla Inc., Nio Inc., Gamestop Corp., Apple Inc. şi Alibaba Group Holdings Inc., în China au fost Nio Inc., Tesla Inc., Alibaba Group Holdings Inc., Apple Inc. şi Tencent Holdings Ltd., în Polonia au fost Gamestop Corp., Amazon.com Inc., PayPal Holdings, Marathon Digital Holdings Inc. şi Tesla Inc., în Rusia au fost Alibaba Group Holdings Inc., Apple Inc., Amazon.com Inc., Microsoft Inc. şi Tesla Inc., în Danemarca au fost Gamestop Corp., Vestas Wind Systems, Nio Inc., Ørsted şi Tesla Inc., în Elveţia au fost Tesla Inc., Apple Inc., Gamestop Corp., Nio Inc. şi Palantir Technologies, iar în Marea Britanie au fost Gamestop Corp., AMC Entertainment, Tesla Inc., Nio Inc. şi Apple Inc.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
tranzactionare,
actiune,
romania,
tesla

ALEPH STORY: Unul din doi angajaţi din România vrea să îşi schimbe locul de muncă. O discuţie cu Adelina Mihai, jurnalist şi Dan Pavel, editor-prezentator ŞTIU

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.