Ryanair anunţă noi reduceri. Unde puteţi zbura cu 9,99 euro

Autor: Ioana Matei Postat la 03 noiembrie 2016 1709 afişări

Ryanair anunţă noi reduceri. Unde puteţi zbura cu 9,99 euro

Compania aeriană low-cost Ryanair a deschis astăzi, oficial, noua  bază de la Aeroportul Bucureşti şi a lansat cel de-al doilea serviciu zilnic către Timişoara, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii companiei. Cele patru rute noi către Berlin, Bristol, Palermo şi Timişoara, dar şi frecvenţele mărite pentru Bruxelles, Dublin şi Milano, sunt parte a calendarului de vară 2017 Bucureşti, care va aduce 1.9 milioane de clienţi companiei cu origini irlandeze, potrivit informaţiilor trimise de reprezentanţii companiei. Noua baza va avea alocate trei aeronave, reprezentând o investiţie de circa 300 de milioane de euro. 

Pentru a sărbători noua bază din Bucureşti, compania scoate la vânzare bilete la preţuri promoţionale care încep de la 9,99 de euro şi care pot fi rezervate până sâmbătă, 5 noiembrie pentru călătorii în decembrie şi ianuarie.

 

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.