Rusia ar putea ocupa statele baltice în mai puţin de 36 de ore, dacă ar dori

Postat la 29 octombrie 2016 343 afişări

Rusia ar putea ocupa statele baltice în mai puţin de 36 de ore, dacă ar dori

Rusia ar putea obţine controlul militar asupra statelor baltice în mai puţin de 36 de ore, potrivit unei comisii de experţi ai NATO, informează site-ul publicaţiei The Guardian.

În cadrul unui raport, RAND Corporation, care efectuează cercetare şi analiză pentru forţele armate ale Statelor Unite, a comunicat că activitatea militară NATO din Estonia, Letonia şi Lituania este inegală cu cea a Rusiei şi "mai degrabă conduce spre un război devastator, decât să-l împiedice". Dacă Rusia ar dori să ocupe statele baltice, alianţa vestică nu ar mai rămâne decât cu opţiunea de a recunoaşte pierderea unora dintre cei mai vulnerabili membri NATO.

Conform comisiei de experţi, au fost întreprinse o serie de simulări ale unui război ce luau în calcul un scenariu în care Rusia încerca să anexeze teritoriului rus capitala Estoniei sau Letoniei, ori ambele oraşe, în mod similar felului în care a procedat în cazul peninsulei Crimeea, în anul 2014.

"Rezultatul acestor simulări a fost dezastruos pentru NATO", potrivit raportului, fiecare act de simulare s-a încheiat cu mobilizarea forţele ruse la porţile capitalelor Tallin şi Riga, în mai puţin de 60 de ore.

Rusia întrece numeric batalioanele terestre NATO şi posedă mai mult armament decât forţele baltice de Apărare, în cadrul unora dintre simulări, capitalele Tallin şi Riga erau ocupate în mai puţin de 36 de ore de la începerea ostilităţilor.

"NATO nu poate proteja cu succes teritoriile celor mai expuşi membri ai alianţei", a concluzionat raportul efectuat de RAND Corporation.

Urmărește Business Magazin

Operaţiunea repatrierea. Managerii români de top se întorc acasă Operaţiunea repatrierea. Managerii români de top se întorc acasă

Au lucrat pentru unele dintre cele mai mari companii din lume, pe pieţe care mai de care mai puternice sau mai speciale. Au adunat experienţă valoaroasă în Africa, pe continentul american sau în alte ţări din Europa.

vezi continuarea
ZF.ro
Un scandal imens: Un programator din Reşiţa a furat 722 mil dolari Un scandal imens: Un programator din Reşiţa a furat 722 mil dolari
Ţara din UE care INTERZICE accesul persoanelor din România, după ce numărul de cazuri a explodat la noi în ţară
Mediafax
Misterul celor 57 de oameni infectaţi cu COVID din senin. S-au întors bolnavi după ce au stat 35 de zile pe mare, deşi la plecare erau perfect sănătoşi Misterul celor 57 de oameni infectaţi cu COVID din senin. S-au întors bolnavi după ce au stat 35 de zile pe mare, deşi la plecare erau perfect sănătoşi
EXCLUSIV. „Afacerea PANDEMIA” a început în România înaintea stării de urgenţă. Hocus pocus cu preţurile măştilor
MonitorulApararii
Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte
Ce se întâmplă la Moscova este de bine deopotrivă pentru Rusia şi Putin(?)
MonitorulPartidelor
PSD, reacţie la apelul lui Iohannis PSD, reacţie la apelul lui Iohannis
Apelul lui Iohannis către Parlament
MonitorulSiguranteiCetateanului
COMENTARIU Valeriu Suhan E hotarata treaba  Fotbalul se joaca in zece... COMENTARIU Valeriu Suhan E hotarata treaba Fotbalul se joaca in zece...
Povestile lui Valeriu Suhan La plesneala cu un springar (parte a II-a)

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.