Rusia a început să se pregătească pentru viaţa de după combustibilii fosili

Autor: Dorin Oancea Postat la 06 decembrie 2020 255 afişări

Rusia a început să se pregătească pentru viaţa de după combustibilii fosili

Ministerul rus de Finanţe a început să se pregătească pentru posibilitatea unor venituri bugetare mai mici, în cazul în care cererea globală de petrol scade mai repede decât estimările, relatează Bloomberg.

"Este posibil ca vârful consumului să fi trecut deja", a declarat ministrul adjunct al finanţelor Vladimir Kolychev într-un interviu la Moscova. "Riscul creşte pe termen lung" ca veniturile din hidrocarburi să ajungă sub perspectivele actuale, a spus el.

Comentariile sunt o recunoaştere rară din partea unui înalt oficial rus, conform căruia cele mai bune zile pentru veniturile din energie s-ar putea termina. Preşedintele Vladimir Putin a declarat în octombrie că o creştere a cererii din Asia va sprijini exporturile ruse de energie în deceniile următoare, iar Ministerul Economiei a prognozat în martie că punctul maxim al consumului de petrol va fi atins în jurul anului 2045.

În prezent, Ministerul Finanţelor evaluează scenarii pentru diferite niveluri de cerere, a spus Kolychev, unul dintre arhitecţii unui mecanism care canalizează veniturile din impozitele pe energie într-un fond pentru zile negre. Putin a promis ani de zile că va reduce dependenţa Rusiei de energie, dar sectorul aducă încă o treime din veniturile bugetare.

O scădere a mobilităţii din cauza coronavirusului a coincis cu eforturile sporite de combatere a schimbărilor climatice din acest an pentru a modifica complet perspectivele privind cererea de combustibili fosili. BP a devenit primul mare gigant petrolier care a recunoscut în septembrie că nevoia de petrol ar putea să nu revină niciodată la nivelurile observate înainte de pandemie. De atunci China şi SUA, cele mai mari două economii ale lumii, şi-au intensificat angajamentele de tranziţie către energie curată.

Rusia, care generează mai puţin de 1% din energie din surse regenerabile, până acum a încetinit adaptarea la tranziţie şi investeşte în continuare în noi proiecte de explorare a petrolului în Arctica. Analistii de la Centrul Energetic Skolkovo din Moscova au avertizat în luna mai că avansul PIB ar putea fi limitat la mai puţin de 0,8% pe an în următoarele două decenii dacă ţara nu se adaptează.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
rusia,
petrol,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.