Românii au devenit mai optimişti după campania electorală

Autor: Dorin Oancea Postat la 22 iunie 2012 12 afişări

În luna mai, indicele de încredere a populaţiei măsurat de Barometrul de încredere a Consumatorului realizat de compania GfK a înregistrat cea mai mare valoare de la debutul crizei. Numărul neîncrezătorilor s-a redus de la 61% acum un an la 50% în prezent.

Dacă în mai 2011 aproape patru din zece dintre cei chestionaţi credeau că situaţia financiară a familiei lor se va înrăutăţi în următoarele 12 luni într-o mai mică sau mai mare măsură, la distanţă de un an doar 27% mai cred acest lucru, în vreme ce 24% se aşteaptă ca situaţia lor chiar să se îmbunătăţească şi 42% să rămână la fel ca în prezent. Comparând starea lor financiară prezentă cu cea din urmă cu un an, doar jumătate dintre cei chestionaţi afirmă că aceasta s-a degradat, faţă de 64% care considerau acest lucru în mai 2011, iar 11 procente afirmă că trăiesc mai bine decât în mai 2011.

Şi în privinţa situaţiei economice generale a ţării, se simte o îmbunătăţire - anul trecut 80% dintre cei chestionaţi nu credeau că economia merge bine, în timp ce în prezent acest procent a scăzut la 65%. Doi din zece români văd chiar o îndreptare a situaţiei economice în următoarea perioadă.

"Ca de obicei în perioada campaniilor electorale din ultimii ani, promisiunile oamenilor politici au un efect foarte convingător asupra românilor, iar aceasta se traduce în creşterea indicatorului de încredere", spune Andi Dumitrescu, director general GfK România.

Predilecţia către economisire şi încrederea în stabilitatea locului de muncă sunt alţi indicatori esenţiali în evaluarea bunăstării societăţii.

Mai mult de trei sferturi dintre români nu consideră că este momentul potrivit pentru a economisi, iar opt din zece spun că este puţin probabil să pună bani deoparte în următorul an. 87% din populaţie crede că preţurile au fost mai ridicate în mai 2012 faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, iar 77% estimează că acestea se vor mări pe parcursul următorului an. Oamenii sunt mai încrezători şi în stabilitatea locurilor de muncă: doar 58% dintre români cred că şomajul va creşte în decursul acestui an, cu 10 procente mai puţin decât în mai 2011.

Intenţia de achiziţie a unor bunuri de folosinţă îndelungată rămâne scăzută. Totuşi, aproape 18% îşi doresc să investească în lucrări de îmbunătăţire a locuinţei, dar numai 6% intenţionează să îşi cumpere sau să îşi construiască o casă în următoarea perioadă.

Informaţiile provin din Barometrul de încredere a Consumatorului, studiu cofinanţat de Comisia Europeană şi realizat lunar de GfK România. Datele sunt reprezentative pentru populaţia României în vârstă de 15 ani şi peste, eşantionul fiind de 1000 de persoane intervievate în fiecare lună.

Prezentă pe piaţa locală din 1992, GfK România este, de peste 10 ani, institutul numărul 1 de cercetare de piaţă, cu o cifră de afaceri de aproape 11 milioane euro în 2011.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
alegeri,
optimism,
campanie,
rezultate
/actualitate/romanii-au-devenit-mai-optimisti-dupa-campania-electorala-9772599
9772599
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.