România a atras 1 miliard euro de pe pieţele externe printr-o emisiune suprasubscrisă de două ori

Postat la 20 mai 2016 124 afişări

România a atras 1 miliard euro de pe pieţele externe printr-o emisiune suprasubscrisă de două ori

România a emis obligaţiuni pe pieţele externe de capital în valoare de 1 miliard de euro, consolidându-şi astfel curba randamentelor titlurilor de stat cu o nouă maturitate de 12 ani, cupon 2,875%.

Emisiunea a fost lansată la un randament competitiv de 2,992% şi suprasubscrisă de aproape 2 ori, printr-un număr de 200 de ordine. Baza investiţională a tranzacţiei a fost diversificată atât din punct de vedere geografic, cât şi a tipurilor de investitori, cu o granularitate mai mare şi prezenţa unor investitori noi raportat la emisiunilor precedente.

“Tranzacţia aceasta confirmă percepţia foarte bună şi încrederea mediilor investiţionale în fundamentele economiei românesti într-un context volatil de piaţă. Faptul că a fost suprasubscrisă arată că România este pe o traiectorie economică ascendentă, cu o creştere economică în topul Uniunii Europene şi cu stabilitate fiscal-bugetară” a declarat ministrul finantelor publice Anca Dragu.

Distribuţia geografică a fost următoarea: Germania si Austria (20%), România (19%), Marea Britanie (13%), Centrul şi Estul Europei (11%), Scandinavia (9%), SUA (7%), Franta si Benelux (7%), Italia si alte tari din sudul Europei (7%), Elvetia (6%), alte ţări (1%). În privinţa tipurilor de investitori, au predominat managerii de fonduri (52%), fiind urmaţi de bănci şi bănci private (26%), fonduri de pensii şi societăti de asigurare (21%), şi alţii (1%).

Emisiunea face parte din planul de finanţare externă aferent anului 2016. Aceasta se încadrează în obiectivele strategiei de administrare a datoriei publice, prin extinderea maturităţii medii a portofoliului de datorie guvernamentală şi distribuirea cât mai uniformă a serviciului datoriei în vederea reducerii riscului de refinanţare.

Emisiunea a fost intermediată de către Citigroup Inc, JP Morgan, Raiffeisen Bank International AG, Societe Generale şi UniCredit SpA.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/romania-a-atras-1-miliard-euro-de-pe-pietele-externe-printr-o-emisiune-suprasubscrisa-de-doua-ori-15350325
15350325
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.