Revista presei economice din Romania

Postat la 02 aprilie 2010 7 afişări

Ziarele nationale se concentreaza in paginile economice asupra posibilitatii semnarii unui nou acord cu FMI si fac referire si la diminuarea veniturilor colectate la bugetul de stat.

Pagina economica a cotidianului Evenimentul Zilei titreaza "Cum se face mic euro de Paste". In ultimii ani, romanii crestini au sarbatorit sarbatorile pascale in luna aprilie. Cei care au rude in strainatate si au mizat pe niste bani in plus, cadou de la familie, au urmarit cu atentie cursul de schimb valutar, stabilit de Banca Nationala. EVZ mai scrie ca recesiunea a diminuat veniturile la bugetul de stat, care s-au plasat sub asteptari in primul trimestru al acestui an. In acelasi timp, cresterea numarului de someri pune presiune pe bugetul de asigurari sociale. Sebastian Vladescu spune ca, desi au fost venituri mai mici la bugetul de stat in primele trei luni ale anului fata de estimarile guvernantilor, deficitul bugetar s-a plasat sub valoarea maxima convenita cu FMI, de 8,25 miliarde lei.

"Cum renaste Citibank" este titlul principal din pagina de economie a ziarului Romania Libera. Jurnalistii scriu ca, in 2008, grupul Citibank a scapat de colaps doar datorita ajutorului de la stat iar unii ironizau cea mai mare banca de atunci din lume declarand-o pe jumatate moarta. Acum, Citibank se lupta sa revina din imperiul mortilor vii, in ceea ce ar putea fi numit revenirea anului pe Wall Street.

Referindu-se la semnarea unui nou acord cu Fondul Monetar International, Adevarul scrie ca presedintele Traian Basescu a transmis ca in 2011 Romania va mai cere banii si asistenta finantatorilor externi. Seful FMI a confirmat ca dupa incheierea actualului acord se poate deschide unul nou, in timp ce Ungaria nu mai trage baniidin credit.Jurnalistii mai scriu ca fiecare milliard de euro incasat din privatizarea BCR ar fi trebuit utilizat pentru constructia a 100 de kilometri de autostrada, asa cum s-a stabilit cand a avut loc vanzarea, dar planul a fost abandonat, citandu-l pe Sebastian Vladescu, ministrul Finantelor

"Sucu catre Vladescu: Pentru oamenii nostri restructurarea nu a fost dureroasa?", titreaza Ziarul Financiar. Ministrul de finante Sebastian Vladescu si omul de afaceri Dan Sucu au vorbit ieri in redactia ZF despre cum poate fi relansata economia, cum se prezinta datele pe primul trimestru si nevoia de restructurare in sistemul public. Statul ar trebui sa reduca in sfarsit cheltuielile salariale asa cum mediul privat a concediat oameni si a redus salarii inca de anul trecut, spune omul de afaceri Dan Sucu, proprietarul grupului de firme de mobila Mobexpert, insa ministrul finantelor Sebastian Vladescu inca e in cautarea unor solutii de restructurare a personalului in sectorul public fara risc de instabilitate sociala si apoi politica.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
revista presei,
economie,
afaceri,
FMI,
buget
/actualitate/revista-presei-economice-din-romania-5799131
5799131
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.