Resursele de energie primară scad, dar urcă puternic Marea Neagră

Autor: Dorin Oancea Postat la 07 aprilie 2013 31 afişări

Statistic, resursele de energie primară au scăzut în primele două luni cu 7,3%, iar cele de energie electrică s-au diminuat cu 5,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Resursele de energie primară scad, dar urcă puternic Marea Neagră

Pe de altă parte, OMV Petrom şi Exxon anunţă că ar putea extrage anual 6,5 miliarde metri cubi de gaze naturale din perimetrul Neptun din Marea Neagră, potrivit estimărilor preliminare, cantitate care echivalează cu aproape jumătate din consumul anual actual al României. OMV Petrom produce anual circa 5 miliarde de metri cubi de gaze. România consumă anual aproximativ 14 miliarde metri cubi de gaze naturale.

În urmă cu un an cele două companii au anunţat o descoperire semnificativă de gaze în urma forării sondei Domino-1, în perimetrul Neptun, estimările preliminare plasând zăcământul de gaze naturale la 42-84 miliarde metri cubi. Dacă operaţiunile ulterioare vor confirma fezabilitatea din punct de vedere tehnic şi comercial a producţiei de gaze din blocul Neptun, valoarea cumulată a investiţiilor în cadrul fazelor de explorare şi dezvoltare ar putea fi de câteva miliarde de dolari americani, prima producţie potenţială fiind estimată cel mai devreme către sfârşitul decadei, se mai spune în comunicat.

Principalele resurse de energie primară au totalizat 4,99 milioane tone echivalent petrol (tep), în scădere cu 393.200 tep. Producţia internă a însumat 3,56 milioane tep, în scădere cu 7,1%, iar importul a fost de 1,43 milioane tep, mai mic cu 7,8%. Resursele de energie electrică au însumat 10,53 miliarde KWh, în scădere cu 626,1 milioane KWh (5,6%) faţă de perioada corespunzătoare a anului 2012, ca urmare a reducerii producţiei cu 506,2 milioane KWh (4,6%).

Consumul final de energie electrică a fost de 8,77 miliarde KWh, cu 4,6% mai mic faţă de perioada corespunzătoare a anului 2012. Exportul de energie electrică a fost de 213,9 milioane KWh în scădere cu 56,2 milioane KWh, respectiv cu 20,8%.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/resursele-de-energie-primara-scad-dar-urca-puternic-marea-neagra-10718164
10718164
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.