Registrul comerţului va face parte din sistemul de interconectare a registrelor din statele UE

Autor: Departamentul Economic Postat la 21 ianuarie 2015 17 afişări

Registrul central al comerţului şi registrele comerţului de pe lângă tribunale vor face parte din sistemul de interconectare a registrului comerţului din statele membre ale Uniunii Europene, care va deveni funcţional din iulie 2017, procedura fiind avizată de Guvern prin proiect de lege.

Sistemul de interconectare a registrelor comerţului va fi constituit din registrele comerţului din toate statele membre ale UE şi platforma centrală europeană. Acesta va deveni funcţional la 17 iulie 2017, dar, până la această dată, statele membre şi Comisia Europeană urmează să întreprindă demersurile legislative şi administrative necesare pentru operaţionalizarea sistemului.

"Interconetarea are scopul să contribuie la stimularea competitivităţii întreprinderilor europene, prin reducerea sarcinilor administrative şi creşterea certitudinii juridice şi a transparenţei mediului de afaceri", arată Guvernul.

Conform proiectului de act normativ, punctul de acces electronic la sistemul de interconectare va fi, la nivel european, portalul european e-Justiţie (e-Justice), iar, la nivel naţional, va fi registrul central al comerţului, ţinut de către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Prin sistemul de interconectare a registrelor comerţului, registrul central al comerţului va pune la dispoziţia publicului documentele şi informaţiile referitoare la operatorii economici înregistraţi în registrul comerţului din România, dar şi în alte state membre.

Următoarele informaţii vor fi disponibile gratuit, prin sistemul de interconectare, pe pagina de internet a ONRC sau pe portalul de servicii online al acestuia: denumirea şi forma juridică a persoanei înregistrate în registrul comerţului, sediul social/profesional al persoanei înregistrate în registrul comerţului şi statul membru în care este înmatriculată, numărul de ordine din registrul comerţului al persoanei înmatriculate/înregistrate, identificatorul unic la nivel european şi codul unic de înregistrare fiscal, starea firmei.

ONRC va asigura interoperabililatea registrului central al comerţului şi a registrelor teritoriale cu sistemul european, documentele şi informaţiile fiind disponibile în format standard de mesaj, accesibile prin mijloace electronice, cu respectarea standardelor de securitate pentru transmisia şi schimbul de date.

Pentru identificare, inclusiv în comunicarea dintre registrele comerţului din statele membre prin sistemul de interconectare, persoanele fizice şi juridice înregistrate în registrul comerţului vor avea şi un identificator unic la nivel european EUID, care include elementul de identificare al României, elementul de identificare al registrului naţional, numărul persoanei din registrul respectiv şi, dacă este necesar, alte elemente pentru a evita erorile de identificare. Structura identificatorului unic la nivel european (EUID) va fi aprobată prin ordin al ministrului Justiţiei.

Potrivit proiectului de lege, ONRC va publica pe pagina sa de internet şi pe portalul de servicii online şi va transmite spre publicare pe portalul european e-Justiţie informaţii actualizate privind legislaţia naţională în ceea ce priveşte publicitatea şi opozabilitatea faţă de terţi a acetelor, faptelor şi menţiunilor persoanelor supuse obligaţiei de înregistrare în registrul comerţului. Aceste dispoziţii se preconizează a intra în vigoare după publicarea legii în Monitorul Oficial.

De asemenea, se prevede a fi de imediată aplicare dispoziţiile ce instituie un termen maxim al procedurii de înregistrare în registrul comerţului şi de publicare în Monitorul Oficial al României (21 zile de la depunerea cererii la registrul comerţului), instituţiile publice implicate în procedură fiind cele care sunt ţinute a-şi îmbunătăţi procedurile interne pentru ca acest termen să poată fi respectat.

Totodată, proiectul de lege include şi alte modificări ce vizează, în principal, îmbunătăţirea mecanismelor legale de dizolvare, lichidare şi radiere, inclusiv prin corelarea cu dispoziţiile Legii 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, facilitându-se soluţionarea cu celeritate a cererilor care privesc aceste proceduri, transferul competenţei de prelungire a perioadei de lichidare voluntară de la tribunal la oficiul registrului comerţului, aceasta fiind de natură să reducă/să simplifice formalităţile de lichidare, precum şi de a degreva instanţele judecătoreşti, radierea, din oficiu, de către registrul comerţului a societăţilor aflate în lichidare (voluntară) de mai mult de 7 ani.

Platforma centrală europeană este o platformă informatică pe care sunt stocate informaţiile cu titlu gratuit care vor fi puse la dispoziţie de toate registrele comerţului din statele membre UE şi prin care se realizează interconectarea registrelor europene ale comerţului. Tot ce se află stocat pe această platformă va fi deschis publicului prin punctul de acces e-Justiţie (e-Justice).

Această platformă este realizată de către Comisia Europeană şi finanţată din bugetul general al Uniunii Europene.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
GUVERN,
REGISTRUL COMERŢULUI,
/actualitate/registrul-comertului-va-face-parte-din-sistemul-de-interconectare-a-registrelor-din-statele-ue-13778171
13778171
comments powered by Disqus
Ambiţia mea este să conduc banca nr. 1 din România Ambiţia mea este să conduc banca nr. 1 din România

Cu o experienţă de peste 15 ani în industria bancară, Bogdan Neacşu, în prezent preşedinte - director general al CEC Bank, a povestit în cadrul celui mai recent eveniment Meet the CEO organizat de Business MAGAZIN cu ce provocări vine meseria de bancher, ce a învăţat din fiecare experienţă avută în cadrul altor instituţii bancare şi cum şi-a propus să îmbine modelul de banking tradiţional al celei mai vechi bănci din România cu transformările venite prin prisma digitalizării.

vezi continuarea
ZF.ro
S-a terminat! Decizia CRUCIALĂ luată de PSD în urmă cu câteva ore. S-a terminat! Decizia CRUCIALĂ luată de PSD în urmă cu câteva ore.
RĂSTURNARE uriaşă de teatru de la unul dintre cei mai mari producători auto. ADIO motoare pe benzină şi diesel. A renunţat complet
ProMotor.ro
Care este mai tare: 4WD de la Dacia sau quattro de la Audi? Momentul adevărului Care este mai tare: 4WD de la Dacia sau quattro de la Audi? Momentul adevărului
I-a UMILIT pe polițiștii locali. Un Maybach parcat ilegal nu poate fi ridicat de mașina de tractare!
Este singura mașină sport produsă în România și una dintre cele mai rare. Numai 5.141 de unități au fost fabricate
Descopera.ro
Misterul CORPULUI lui Lenin şi EXPERIMENTUL rusesc care durează deja de 90 de ani. ''Zici că se va RIDICA'' Misterul CORPULUI lui Lenin şi EXPERIMENTUL rusesc care durează deja de 90 de ani. ''Zici că se va RIDICA''
PROBLEMA de matematică pe care doar o persoană dintr-o mie o poate rezolva. Majoritatea oamenilor dau ca răspuns numărul 40
VIDEO. Momentul ŞOCANT în care un bărbat îndreaptă un laser către PILOTUL unui elicopter de poliţie aflat în zbor
Go4it.ro
NETFLIX nu mai asigură gratuitate utilizatorilor din România. Ce oferă Netflix în schimb NETFLIX nu mai asigură gratuitate utilizatorilor din România. Ce oferă Netflix în schimb
O companie britanică lansează în 2020 un telefon cu WINDOWS 10. Acesta va putea fi folosit asemeni unui PC
Cum arată adidaşii de 400 de dolari în care Nike a investit multă tehnologie
Csid.ro
Portretul psihologic al unui violator: cum îl recunoaştem şi cum evităm să devenim victime Portretul psihologic al unui violator: cum îl recunoaştem şi cum evităm să devenim victime
Cum poţi ajuta o femeie care este abuzată
HOROSCOP AUGUST 2019: se anunţă noi câştiguri financiare şi multe relaţii pasagere

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.