Rata şomajului a ajuns la 4,49% în iunie, mai mică decât cele din mai şi din iunie 2011

Postat la 10 iulie 2012 8 afişări

Rata şomajului a fost în iunie de 4,49 la sută, cu 0,07 puncte procentuale mai mică decât cea din mai 2012 şi cu 0,35 puncte procentuale sub cea din luna iunie a anului 2011, a anunţat, luni, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

Potrivit sursei citate, numărul total de şomeri a fost, la sfârşitul lunii iunie, de 404.114, mai mic cu 5.824 faţă de luna anterioară. "Din totalul şomerilor înregistraţi, 131.556 au fost şomeri indemnizaţi şi 272.558 neindemnizaţi. Numărul şomerilor indemnizaţi a scăzut cu 5.645 persoane, iar numărul şomerilor neindemnizaţi a scăzut cu 179 persoane faţă de luna precedentă. Ponderea şomerilor neindemnizaţi în numărul total al şomerilor (67,45 la sută) creşte faţă de luna precedentă cu 0,92 puncte procentuale", se mai arată într-un comunicat transmis agenţiei MEDIAFAX de ANOFM.

Mai multe pe mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
somaj,
economie,
evolutie,
indicatori
/actualitate/rata-somajului-a-ajuns-la-4-49-in-iunie-mai-mica-decat-cele-din-mai-si-din-iunie-2011-9837461
9837461
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.