Profitul net al companiei NTT DATA România a scăzut cu 90% în 2020

Autor: Ioana Nita Postat la 11 iulie 2021 193 afişări

Furnizorul de servicii şi soluţii software NTT DATA România (fosta EBS România), parte a concernului japonez NTT DATA, a raportat pentru anul trecut o cifră de afaceri de 371,3 mil. lei (76,7 mil. euro), în scădere cu 2,2% faţă de 2019, când afacerile s-au situat la 379 mil. lei (80 mil. euro), conform datelor disponibile pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice.

Profitul net al companiei NTT DATA România a scăzut cu 90% în 2020

Furnizorul de servicii şi soluţii software NTT DATA România (fosta EBS România), parte a concernului japonez NTT DATA, a raportat pentru anul trecut o cifră de afaceri de 371,3 mil. lei (76,7 mil. euro), în scădere cu 2,2% faţă de 2019, când afacerile s-au situat la 379 mil. lei (80 mil. euro), conform datelor disponibile pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice. Profitul net al companiei a înregistrat însă o scădere şi mai abruptă, de 90% până la 2 mil. lei, în condiţiile în care în 2019, înainte de pandemie, profitul net ajunsese la 21 mil. lei, cel mai înalt nivel de profitabilitate atins de subsidiara locală a NTT DATA.

În acelaşi timp, datoriile totale au crescut de la 105,6 mil. lei în 2019 la 106,2 mil. lei în 2020. În ceea ce priveşte personalul, numărul mediu de angajaţi ai subsidiarei locale NTT DATA a crescut la 1.165 anul trecut, de la 1.052 în 2019. Compania NTT DATA România deţine în total şapte filiale, din care şase sunt pe plan local - Cluj-Napoca, Bucureşti, Timişoara, Iaşi, Sibiu, Braşov - şi una în Serbia - Novi Sad.

În noiembrie anul trecut, Daniel Metz, CEO al NTT Data România, a declarat pentru ZF că pe fondul digitalizării impuse de pandemie, compania a înregistrat în 2020 o creştere pe partea de proiecte de dezvoltare software şi application management. „Ne-am adaptat la noul context şi după un declin iniţial al numărului de proiecte înregistrăm o revenire semnificativă.” 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
romania,
scadere,
profit net,
trecut

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.