Profitul Băncii Transilvania a crescut cu 73% în primul trimestru

Postat la 01 mai 2012 46 afişări

Banca Transilvania a înregistrat în primul trimestru un profit de 91,82 mil. lei, cu 73% mai mare decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, când a fost 52,98 milioane lei. Această evoluţie continuă tendinţa de creştere de pe parcursul anului trecut, încheiat de instituţie cu un profit net de 131,87 milioane de lei, în creştere cu 35% faţă de anul precedent.

Banca avea la sfârşitul lunii martie active de 26,9 mld. lei, în creştere faţă de sfârşitul anului precedent, când au fost de 25,8 mld. lei, 18 milioane lei.

"Ca bancă locală, focusul nostru este consolidarea poziţiei de top pe care o avem în sistemul bancar românesc. Eficienţa, creşterea cotei de piaţă şi a valorii de piaţă vor fi priorităţile noastre şi în perioada următoare", a declarat Horia Ciorcilă, preşedintele Consiliului de Administraţie al Băncii Transilvania.

Veniturile operaţionale au crescut cu 12%, la 393,24 mil. lei, ca urmare a creşterii veniturilor din operaţiuni financiare - cu 31%, a veniturilor din comisioane - cu 10% şi a celor din dobânzi - cu 4%. Cheltuielile operaţionale au fost de 200,85 mil. lei, faţă de 172,29 mil. lei în trimestrul I 2011, creşterea fiind datorată extinderii activităţii băncii.

Cheltuielile nete cu provizioanele au fost de 83,88 mil. lei, diminuate faţă de valoarea înregistrată în aceeaşi perioadă a anului precedent cu 31 mil. lei, calitatea portofoliului de credite dând semne de stabilizare. Portofoliul de credite, preponderent în lei, era la sfârşitul lunii martie de 16,25 mld. lei, raportat la 15,69 mld. lei la sfârşitul lui 2011, din care 63,40% reprezintă credite pentru companii, iar 36,60% sunt credite pentru persoane fizice. Creditele neperformante, cu restante mai mari de 90 de zile, reprezintă 10,3% din totalul portofoliului. Soldul provizioanelor din activitatea de creditare a crescut faţă de sfârşitul anului trecut, de la 1,66 mld. lei la 1,78 mld. lei, asigurând o acoperire de 105% a creditelor neperformante.

Depozitele clienţilor au crescut uşor, de la 2,72 mld. lei la sfârşitul lui decembrie 2011 la 2,75 mld. lei la sfârşitul lui martie 2012.

Raportul între credite şi depozite s-a menţinut subunitar, la 0,77, iar solvabilitatea este de 12,73%, cu profitul inclus. Raportul cost / venit a fost, la 31 martie 2012, de 49%, indicatorul menţinându-se la un nivel acceptabil, ca urmare a unui control strict al costurilor.

Tot în primele trei luni ale acestui an, în martie, Banca Transilvania a obţinut o linie de finanţare din partea Fondului European pentru Investiţii, în valoare de 7,5 mil.euro, pentru microîntreprinderi. De asemenea, BT a lansat împreună cu Western Union un proiect în premieră naţională, venind pe piaţă cu primul serviciu de transfer de bani prin Internet Banking.

Banca Transilvania, cea mai mare instituţie bancară cu capital privat autohton din România şi a treia din sistem după valoarea activelor, este deţinută de acţionari români (în principal SIF-uri şi Horia Ciorcilă) în proporţie de 51,95%, cei străini (în primul rând BERD şi Bank of Cyprus) deţinând 48,05%.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/profitul-bancii-transilvania-a-crescut-cu-73-in-primul-trimestru-9583615
9583615
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.