Ce probleme sesizează proiectanţii căilor de acces ale spitalelor în structura unităţilor medicale. Unele sunt „compromisuri cu care personalul medical se va confrunta pe toată durata de viaţă a spitalului"

Autor: Andra Stroe Postat la 23 aprilie 2021 49 afişări

Ce probleme sesizează proiectanţii căilor de acces ale spitalelor în structura unităţilor medicale. Unele sunt „compromisuri cu care personalul medical se va confrunta pe toată durata de viaţă a spitalului"

Andreea Strugaru, director de marketing şi co-fondator al companiei locale Kadra, care până în prezent a instalat peste 5.000 de uşi în peste 70 de spitale din România şi a participat la zeci de proiecte de reabilitare a spitalelor, dar şi la proiectele de spitale publice noi ridicate în ultimii ani în România, a punctat câteva aspecte critice cu care businessul s-a confruntat în proiectele de spitale în care s-a implicat până acum.

Printre problemele întâlnite se numără bugetarea deficitară neadaptată pentru soluţii dedicate mediilor curate, fie că e vorba de reabilitări, fie de spitale noi, unele proiecte neţinând cont de faptul că spitalul are funcţionalităţi specifice şi necesită soluţii potrivite pentru  funcţiunile speciale ale spitalului. Din această cauză, uneori intervin modificări încă în faza de execuţie, ceea ce duce la costuri mari şi, uneori, compromisuri în zonele în care nu se mai pot aduce modificări. Kadra oferă şi câteva exemple în acest sens: uşile nu au lăţimea minimă necesară circulaţiei cu paturile de spital (pat+coloană perfuzii); deseori sunt prevăzute uşi care funcţional şi constructiv nu sunt deloc potrivite traficului şi utilizării specifice: uşă automată în loc de uşă manuală în locurile unde deschiderea manuală pune reale probleme (zona de urgenţe, circulaţia persoanelor cu handicap, bloc operator – mâini curate); uşile şi tocurile sunt supuse lovirilor repetate şi spălării cu substanţe agresive, de aceea uşile din „tâmplărie PVC” sau cele banale utilizate în domeniul rezidenţial sunt absolut improprii şi, în plus, generează costuri mari spitalelor pe termen lung pentru că trebuie înlocuite des; uşi cu suprafeţe care nu pot fi curăţate corespunzător şi „ţin” murdăria; pe căile de circulaţie există multe uşi care blochează traficul neîngrădit specific (cu paturi sau scaune cu rotile); uşi batante prevăzute în zone nepotrivite; fluxurile nu sunt bine stabilite încă din faza de proiectare (din cauza neconsultării cu personalul medical sau alţi specialişti), fapt care duce la intervenţii care produc costuri suplimentare şi întârzieri mari şi, în plus, sunt cazuri în care nu se mai pot găsi soluţii tehnice de remediere. În astfel de situaţii se ajunge la compromisuri cu care personalul medical se va confrunta pe toată durata de viaţă a spitalului; din lipsa consultării cu specialişti în domeniu, sunt prevăzute soluţii învechite sau nepotrivite pentru protecţia persoanelor în caz de incendii sau alte situaţii de urgenţă. „Vorbim despre protecţia la foc, evacuarea fumului şi, în primul rând, evacuarea în siguranţă a persoanelor în caz de incendiu.”; design-ul interior nu este centrat pe pacient şi pe personalul medical, de aceea unele spitale sunt înfricoşătoare şi greu de utilizat, arhitectura interioară a spitalelor contribuind la calitatea vieţii pacientului. „Multe dintre aceste probleme vin din faptul că nu există un ghid de bune practici în proiectarea spitalelor. Consultarea înainte de proiectare cu personalul medical, furnizorii de soluţii specifice, constructorii specializaţi, alţi specialişti ar trebui să fie o parte integrantă şi importantă din procesul de proiectare”, sunt de părere reprezentanţii companiei.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
spitale,
medici,
probleme

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.