Probabilitatea ca reactoarele 3 şi 4 să fie construite cu firme asiatice este foarte mare

Postat la 06 decembrie 2012 9 afişări

Probabilitatea ca reactoarele nucleare 3 şi 4 ale centralei din Cernavodă să fie construite cu companii asiatice este "foarte mare", potrivit secretarului de stat în Ministerul Economiei Rodin Traicu. "Probabilitatea (construcţiei celor două reactoare cu parteneri din Asia - n. red.) este foarte mare", a declarat Traicu.

Potrivit acestuia, România îndeplineşte în acest moment toate cerinţele investitorilor privind predictibilitatea derulării proiectelor, întrucât Guvernul de la Bucureşti a adoptat toate reglementările legislative cerute de Comisia Europeană. "România a adoptat pachetul trei pe energie, care transpune directivele europene. Asta face ca orice investiţie în România să fie la fel de predictibilă ca în orice altă ţară europeană. Între timp s-a întâmplat ceva în bine. Eu cred că investitorii străini mai au încrede în acest proiect pentru că s-au schimbat condiţiile. Un investitor nu vine pe încredere, ci pe baza unui «business plan». Dacă legislaţia este unică, europeană, condiţiile de aici sunt absolut identice cu cele din alte ţări", a spus Traicu.

Mai multe pe zf.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
investitii,
reactoare,
asia,
cernavoda,
constructie
/actualitate/probabilitatea-ca-reactoarele-3-si-4-sa-fie-construite-cu-firme-asiatice-este-foarte-mare-10374321
10374321
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.