Privilegii în companii de stat: Contracte preferenţiale cu firme de consultanţă deţinute de angajaţi. Ponta: "Nu le-am descoperit pe toate"
Companiile de stat asigură multe privilegii, precum contracte preferenţiale de consultanţă încheiate inclusiv cu firme de consultanţă deţinute chiar de angajaţi ai societăţii respective, premierul Ponta asigurând însă că unele dintre privilegii au fost eliminate, iar altele vor fi de asemenea oprite.
Companiile de stat asigură multe privilegii, precum contracte preferenţiale de consultanţă încheiate inclusiv cu firme de consultanţă deţinute chiar de angajaţi ai societăţii respective, premierul Ponta asigurând însă că unele dintre privilegii au fost eliminate, iar altele vor fi de asemenea oprite. "Nu le-am oprit pe toate, pentru că nu le-am descoperit pe toate. Dau exemple pe care le cunosc şi o să le dăm public din rapoartele corpului de control, la Compania Energetică Oltenia, la companiile componente, să se vadă ce de angajaţi sunt inventatori şi au brevete. Inventează o groază de lucruri. O să-l rog pe domnul Niţă ( ministrul delegat pentru Energie-n.r.) să prezinte situaţia ca să se vadă câte sute de maşini sunt date în comodat, cumpărate de către companiile de stat şi date în comodat", a spus premierul.
Stiri si alte informatii pe gandul.info
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro