Privilegii în companii de stat: Contracte preferenţiale cu firme de consultanţă deţinute de angajaţi

Postat la 11 ianuarie 2013 37 afişări

Companiile de stat asigură multe privilegii, precum contracte preferenţiale de consultanţă încheiate inclusiv cu firme de consultanţă deţinute chiar de angajaţi ai societăţii respective, premierul Ponta asigurând însă că unele dintre privilegii au fost eliminate, iar altele vor fi de asemenea opritea

"Nu le-am oprit pe toate, pentru că nu le-am descoperit pe toate. Dau exemple pe care le cunosc şi o să le dăm public din rapoartele corpului de control, la Compania Energetică Oltenia, la companiile componente, să se vadă ce de angajaţi sunt inventatori şi au brevete. Inventează o groază de lucruri. O să-l rog pe domnul Niţă ( ministrul delegat pentru Energie-n.r.) să prezinte situaţia ca să se vadă câte sute de maşini sunt date în comodat, cumpărate de către companiile de stat şi date în comodat. O să prezint săptămâna viitoare, să se vadă câte sute de persoane stau în continuare în locuinţe de la RA-APPS. Avem încă o mulţime de privilegii. Pe măsură ce le descoperim, le prezentăm presei şi cu sprijinul presei le şi schimbăm. Avem, din fericire, forţa politică de a face aceste schimbări pe care le-a ştiut fiecare guvern şi pe care n-a reuşit niciunul să le facă", a spus premierul.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
preferenţie,
angajaţi,
companii
/actualitate/privilegii-in-companii-de-stat-contracte-preferentiale-cu-firme-de-consultanta-detinute-de-angajati-10452556
10452556
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.