Primul protest al toamnei la Madrid: Câteva sute de persoane au manifestat împotriva austerităţii

Postat la 23 septembrie 2012 12 afişări

Câteva sute de persoane au manifestat la Madrid împotriva austerităţii, denunţând responsabilitatea băncilor şi a politicienilor în recesiunea care îi afectează.

O mie de manifestanţi s-au adunat paşnic pe bulevardul care duce la gara Atocha, scandând sloganuri ca "Bancheri, afară de la putere" sau "Fără muncă, fără domiciliu şi fără frică". Este primul protest al acestei toamne în capitala spaniolă şi cel mai recent dintr-o serie de manifestaţii în decursul anului împotriva măsurilor de austeritate care au redus salariile, au crescut impozitele şi au afectat mai ales săracii, conform manifestanţiilor. "Este furt" declară o protestatară, Emilia Fernandez, în vârstă de 58 de ani, de profesie asistentă socială al cărui salariu a fost redus cu 7 la sută. "Nouă ne-au tăiat salariile dar nu au făcut la fel cu cele ale politicienilor", continuă ea.

Mai multe pe mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
spania,
madrid,
proteste,
austeritate
/actualitate/primul-protest-al-toamnei-la-madrid-cateva-sute-de-persoane-au-manifestat-impotriva-austeritatii-10110792
10110792
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.