Primăria Sectorului 6 se închide din cauza COVID-19, iar angajaţii merg în telemuncă

Autor: Laura Buciu Postat la 17 martie 2021 90 afişări

Comitetul Local de Urgenţă a decis închiderea sediilor Primăriei Sectorului 6 şi a ADPDU Sector 6 până în data de 29 martie, din cauza numărului mare de persoane infectate cu SARS-CoV-2. Angajaţii vor lucra în regim de telemuncă, anunţă, miercuri, primarul Ciprian Ciucu.

Primăria Sectorului 6 se închide din cauza COVID-19, iar angajaţii merg în telemuncă

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a scris, miercuri seara, pe Facebook, că a primit rezultatele testării pentru COVID-19 a întregului personal, testare realizată săptămâna acesta în urma identificării de săptămâna trecută a celor 7 angajaţi infectaţi.

„Astfel, avem încă 14 cazuri, deci în total am ajuns la un număr de 21 (din aproximativ 220 de angajaţi care activează în sediul principal). Aceeaşi situaţie s-a petrecut şi la sediul central al ADP, în urma testării întregului personal, au fost confirmaţi cu Covid 19 un număr de 14 angajaţi. A fost foarte bine că am testat tot personalul, am luat decizia cea mai bună, aceea de a şti cum stăm. Astfel, în cunoştinţă de cauză, în şedinţa Comitetului Local de Urgenţă am decis închiderea sediilor Primăriei Sectorului 6 şi a ADPDU Sector 6 până în data de 29.03.2021. Angajaţii vor lucra în regim de telemuncă”, spune Ciucu.

De asemenea, primarul a decis ca toată activitatea de relaţii cu publicul să se desfăşoare până pe 29 martie 2021 exclusiv prin servicii de poştă şi on-line.

Sesizările pot fi trimise, în continuare, la adresa prim6@primarie6.ro.

Potrivit legii, la un număr cinci angajaţi confirmaţi cu COVID-19, sediile instituţiilor se închid.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
primărie,
covid,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.