Primăria Capitalei: Soluţii pentru cei care nu au cu cine să îşi lase copiii în perioada vacanţei

Autor: Cosmin Pirv Postat la 01 aprilie 2021 59 afişări

Primăria Capitalei va pune la dispoziţia părinţilor care au copii sub 12 ani şi care nu au cu cine să îi lase acasă în perioada vacanţei cinci locuri, în care aceştia vor fi supravegheaţi de specialişti şi vor beneficia de activităţi educaţionale.

Primăria Capitalei: Soluţii pentru cei care nu au cu cine să îşi lase copiii în perioada vacanţei

Primarul general Nicuşor Dan a anunţat că autorităţile au soluţii pentru părinţii bucureşteni cu copii sub 12 ani, care au dificultăţi în a găsi supraveghere pentru copiii lor în luna de vacanţă care urmează.

Astfel, timp de două săptămâni, între 12 şi 23 aprilie 2021, perioadă de vacanţă suplimentară faţă de vacanţa şcolară iniţială, Primăria va pune la dispoziţie 5 locaţii, unde vor putea fi supravegheaţi în total circa 1.200 de copii.

Aceste sunt: Muzeul Copiilor (situat în sectorul 3, pe Bulevardul Decebal), hub-ul educaţional Proedus de la AFI Cotroceni (la limita dintre sectoarele 5 şi 6), Opera Comică pentru Copii (pe Calea Giuleşti, în sectorul 6), Sala Palatului (sectorul 1, un spaţiu adiacent) şi sediul Corului Naţional de Cameră Madrigal (în sectorul 4).

„Copiii vor beneficia de supraveghere din partea personalului specializat în lucrul cu ei, dar şi de activităţi educaţionale – jocuri creative, vizionarea de spectacole, lucru manual, exerciţii de dezvoltare personală. Se vor respecta riguros măsurile de protecţie anti-COVID-19, copiii urmând să poarte mască şi fiind împărţiţi în grupe mici, cu asigurarea distanţării necesare între ei”, a transmis Nicuşor Dan.

Aceasta a anunţat că această soluţie e deschisă copiilor cu ambii părinţi la serviciu în această perioadă, nu şi celor care sunt telemuncă, precum şi copiilor din familii monoparentale, ai căror părinţi sunt la serviciu.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
nicuşor dan,
copii,
vacanţă

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.