Preşedintele Senatului din Olanda: Pentru Schengen, justiţia din România să respecte regulile europene

Postat la 22 februarie 2013 19 afişări

Preşedintele Senatului din Olanda, Fred de Graaf, a declarat, vineri, după discuţia cu omologul Crin Antonescu, că pentru a fi parte a Tratatului Schengen justiţia din România trebuie să fie la nivelul regulilor europene în domeniu.

"Raportul MCV menţionează şi că în privinţa aspectelor judiciare România trebuie să accelereze şi să finalizeze reformele. Pentru că aveţi nevoie de aceste instrumente în interiorul Tratatului Schengen. Aveţi nevoie de o lege penală bună, de o lege civilă bună, aveţi nevoie de proceduri judiciare corecte, de un sistem judiciar care să fie capabil să facă faţă regulilor europene", a afirmat Fred de Graf, întrebat despre cum interpretează rezultatele raportului Comisiei Europene şi dacă mai vede o legătură între MCV şi aderarea la Schengen.

Totodată, el a recunoscut că în raportul MCV România a primit "o notă bună" privind rezolvarea corectă din punct de vedere constituţional a crizei politice din 2012. "România a primit o notă mare de la Comisia Europeană cu privire la modul în care a tratat criza politică de anul trecut, s-a făcut corect din punct de vedere constituţional, ceea ce este foarte important de notat", a spus de Graaf.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Olanda,
Schengen,
justiţie,
reguli
/actualitate/presedintele-senatului-din-olanda-pentru-schengen-justitia-din-romania-sa-respecte-regulile-europene-10586264
10586264
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.