Preşedintele Băsescu a retrimis Parlamentului Legea privind Autoritatea de Supraveghere Financiară

Postat la 04 aprilie 2013 25 afişări

Preşedintele Traian Băsescu a transmis, joi, spre reexaminare Parlamentului legea privind OUG de înfiinţare şi funcţionare a Autorităţii de Supraveghere Financiară, cerând ca interdicţia de a fi membru în aceasta să fie aplicată şi rudelor parlamentarilor, informează Administraţia Prezidenţială.

Preşedintele Băsescu a retrimis Parlamentului Legea privind Autoritatea de Supraveghere Financiară

 Legea de înfiinţare a Autorităţii de Supraveghere Financiară a fost trimisă din 20 martie spre promulgare după adoptarea de către Senat.

"Articolul 9 lit. g) al Ordonanţei aprobate prin legea transmisă spre promulgare stabileşte între condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească membrii Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) şi aceea de a nu fi «soţi şi nici rude ori afini până la gradul al treilea cu Preşedintele României, preşedinţii Camerelor Parlamentului, membrii Guvernului, membrii consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României»", semnalează preşedintele Băsescu în scrisoarea transmisă preşedintelui Camerei, VaValeriu Zgoneacu privire la reexaminarea actului normativ.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/presedintele-basescu-a-retrimis-parlamentului-legea-privind-autoritatea-de-supraveghere-financiara-10713051
10713051
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.