Povestea tinerei căreia i-au trebuit doar 15 minute să decidă să se mute din ţara noastră împreună cu toată familia. „România mai poate să aştepte, nu se află pe lista mea de priorităţi."

Postat la 16 septembrie 2022 3931 afişări

Povestea tinerei căreia i-au trebuit doar 15 minute să decidă să se mute din ţara noastră împreună cu toată familia. „România mai poate să aştepte, nu se află pe lista mea de priorităţi."

Alina Enache s-a mutat în Polonia acum şase ani, când a primit prima ei poziţie de expat. A acceptat-o fără să stea mult pe gânduri şi recunoaşte că este deschisă către noi experienţe similare în alte colţuri de lume. România mai poate să aştepte, nu se află pe lista ei de priorităţi momentan şi nici chiar în viitorul previzibil. Ce a învăţat mutându-se în afara ţării, cum e viaţa de expat şi ce are Polonia de oferit?

Executivul român Alina Enache este astăzi senior global strategy manager în cadrul companiei franceze BIC, ocupându-se de categoria aparatelor de ras. Grupul este cunoscut pentru instrumentele sale de scris, pentru brichete şi pentru aparatele de ras, BIC fiind o companie de familie cu o istorie de 60 de ani, cotată la bursa din Paris. La totalul businessului, segmentul de aparate de ras contribuie cu 24%, arată un raport al companiei care în 2019 a avut afaceri totale de aproape 2 mld. euro şi circa 13.000 de salariaţi. Unul dintre ei este chiar Alina Enache, care lucrează pentru companie de aproape un deceniu.

„Mi-am început cariera de pe băncile facultăţii. Eram în ultimul an la ASE când m-am angajat în Procter & Gamble – o adevărată şcoală de marketing şi o companie unde am învăţat foarte mult şi unde am crescut profesional”, îşi aminteşte ea.

După aproape şase ani a fost recrutată de BIC şi după doar şase luni în poziţia de trade marketing manager lighters and shavers pentru România, Bulgaria şi Republica Moldova, a fost relocată în Polonia.

CITITI AICI MATERIALUL INTEGRAL

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
asteptare,
lista

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.