Povestea tinerei căreia i-a luat 15 minute să decidă să se mute din ţara noastră cu tot cu familie. „România mai poate să aştepte, nu se află pe lista mea de priorităţi"

Postat la 23 iunie 2021 93756 afişări

Povestea tinerei căreia i-a luat 15 minute să decidă să se mute din ţara noastră cu tot cu familie. „România mai poate să aştepte, nu se află pe lista mea de priorităţi"

Alina Enache s-a mutat în Polonia acum şase ani, când a primit prima ei poziţie de expat. A acceptat-o fără să stea mult pe gânduri şi recunoaşte că este deschisă către noi experienţe similare în alte colţuri de lume. România mai poate să aştepte, nu se află pe lista ei de priorităţi momentan şi nici chiar în viitorul previzibil. Ce a învăţat mutându-se în afara ţării, cum e viaţa de expat şi ce are Polonia de oferit?

Executivul român Alina Enache este astăzi senior global strategy manager în cadrul companiei franceze BIC, ocupându-se de categoria aparatelor de ras. Grupul este cunoscut pentru instrumentele sale de scris, pentru brichete şi pentru aparatele de ras, BIC fiind o companie de familie cu o istorie de 60 de ani, cotată la bursa din Paris. La totalul businessului, segmentul de aparate de ras contribuie cu 24%, arată un raport al companiei care în 2019 a avut afaceri totale de aproape 2 mld. euro şi circa 13.000 de salariaţi. Unul dintre ei este chiar Alina Enache, care lucrează pentru companie de aproape un deceniu.

„Mi-am început cariera de pe băncile facultăţii. Eram în ultimul an la ASE când m-am angajat în Procter & Gamble – o adevărată şcoală de marketing şi o companie unde am învăţat foarte mult şi unde am crescut profesional”, îşi aminteşte ea.

După aproape şase ani a fost recrutată de BIC şi după doar şase luni în poziţia de trade marketing manager lighters and shavers pentru România, Bulgaria şi Republica Moldova, a fost relocată în Polonia.

„Aici cariera mea a luat avânt. Rolul local m-a ajutat să cunosc în detaliu una dintre cele mai mari pieţe din regiune, iar rezultatele m-au recomandat pentru o poziţie regională nou-creată, aceea de marketing manager pentru Europa de Est - o grupare de 31 de pieţe. În 2019 BIC a creat departamentul global de marketing şi eu am preluat responsabilitatea pentru categoria aparatelor de ras.”

Despre jobul său actual ea spune că este extrem de versatil. Executivul român are responsabilitatea întregii categorii a aparatelor de ras la nivel global, astfel că se ocupă de strategia de brand, de strategia de comunicare, de strategia de piaţă, de P&L (contul de profit şi pierderi).

CITITI AICI MATERIALUL INTEGRAL

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
asteptare,
lista

ALEPH STORY: Adevăratul indicator al crizei: numărul de angajaţi din companii a coborât pentru prima dată sub 4 milioane de oameni. O discuţie cu Dana Ciriperu, Ziarul Financiar şi Ioana Răduca, Aleph News

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.