Popescu: Cui folosesc aceste atacuri? Speculanţilor care-şi văd ameninţate câştigurile?

Autor: Gabriel Pecheanu Postat la 02 septembrie 2022 37 afişări

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, acuză atacuri după ce Executivul a adoptat OUG privind plafonarea şi compensarea preţurilor energiei electrice şi gazelor naturale: „Nu pot să nu mă întreb cui folosesc aceste atacuri? Speculanţilor din piaţă care îşi văd ameninţate câştigurile?”.

Popescu: Cui folosesc aceste atacuri? Speculanţilor care-şi văd ameninţate câştigurile?

„Pentru că anumite interese de grup par a deveni promovate intens după adoptarea Ordonanţei de Urgenţă care protejează românii şi economia noastră de creşterea preţurilor energiei electrice şi ale gazelor naturale, aş vrea să clarific următoarele lucruri. Prin noul pachet de măsuri populaţia este protejata pentru încă un an de zile, adică până la 31 august 2023. Instituţiile publice, spitalele, şcolile, furnizorii de servicii sociale, IMM- urile, industria alimentară sunt protejate. Bugetul României este protejat şi specula va fi aspru taxată şi se pune ordine în piaţă. Avizul fără observaţii al ANRE confirmă că punctul de vedere al instituţiei care răspunde de reglementarea pieţei de energie şi gaze naturale se regăseşte în decizia Guvernului”, scrie pe Facebook Virgil Popescu.

El apreciază că prevederile din OUG se raportează la legislaţia europeană şi tocmai de aceea dialogul cu instituţiile europene se realizează.

„Ca ministru al Energiei, salut declaraţia preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care urmează să propună plafonarea preţului la gaze naturale pentru importul din Federaţia Rusă. O nouă dovadă că instituţiile de la Bruxelles sunt pregătite să adopte măsuri care să stopeze jocurile de interese de pe piaţa europeană, care ne afectează pe toţi. În plus, cele mai puternice state ale lumii pregătesc, în G7, plafonare şi pentru preţul petrolului rusesc. Vă asigur că voi notifica şi prezenta OUG în data de 9 septembrie la reuniunea Consiliului de Miniştri ai Energiei de la Praga şi vom lua în continuare cele mai bune măsuri pentru ca românii şi economia României să fie protejaţi în această perioadă. Dar nu pot să nu mă întreb cui folosesc aceste atacuri? Speculanţilor din piaţă care îşi văd ameninţate câştigurile? Românilor în nici un caz! Datoria noastră este să protejăm gospodăriile românilor şi economia noastră de jocurile de piaţă instrumentate hibrid după invazia Ucrainei de Rusia şi de lăcomia speculanţilor”, încheie Popescu.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
popescu,
energie,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.