Ponta s-a întâlnit, la Washington, cu reprezentanţi ai unor companii americane

Autor: Departamentul Economic Postat la 12 februarie 2015 169 afişări

Premierul Ponta, prezent în SUA, s-a întâlnit, la Washington, cu reprezentanţi ai unor companii americane, aflate în proces de evaluare a viitoarelor investiţii în Europa Centrală şi de Sud-Est, interesate să cunoască evoluţiile economice recente din România şi stadiul relaţiilor bilaterale oficiale

La întâlnire, organizată de AMRO (American-Romania Business Council), au participat reprezentanţi ai companiilor ADM, Allied TechSystems, Amgen, Boeing, Cargill, Chevron, Coca-Cola, Ellicott, ExxonMobile, General Electric, Lindsay, Mega, MetLife, MoneyGram, Pike Energy, Raytheon, Smithfield, Timken, informează Guvernul.

"Companiile americane deja prezente în ţara noastră i-au prezentat primului-ministru şi celorlalţi participanţi diverse aspecte ale activităţii lor şi au solicitat sprijinul Guvernului, acolo unde a fost cazul. La rândul lor, acele companii care se află într-un proces de evaluare a viitoarelor investiţii în Europa Centrală şi de Sud-Est au fost interesate să cunoască evoluţiile economice recente din ţara noastră, cât şi stadiul raporturilor bilaterale oficiale. Un interes aparte a fost manifestat în legatură cu recenta întâlnire dintre premierul Victor Ponta şi secretarul pentru Comerţ al Statelor

Unite", se arată într-un comunicat.

Reprezentanţii companiilor americane, membri AMRO, vor participa, în luna mai a acestui an, la misiunea economică pe care o va realiza Departamentul Comerţului al SUA în România.

O misiune economică organizată de către Departamentul Comerţului din Statele Unite ale Americii va veni în România în luna mai, unul dintre principalele domenii de interes fiind cel al tehnologiei informatice şi securităţii cibernetice.

Vizita a fost convenită în discuţia avută, miercuri, de premierul Victor Ponta, aflat în SUA, cu secretarul american al Comerţului, Penny Pritzker.

Premierul Victor Ponta se află în vizită în Statele Unite ale Americii până duminică, el anunţând că se va întâlni, la Washington, cu secretarul de stat al Comerţului şi cu reprezentanţi ai mediului de afaceri american.

Săptămâna trecută, înaintea şedinţei de guvern, premierul Ponta s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu însărcinatul cu afaceri al SUA, Dean Thompson.

După acea discuţie, premierul le-a cerut miniştrilor să realizeze un "update" la foaia de parcurs pe zona comercială cu SUA, arătând că este nevoie de îndepărtarea oricăror bariere pentru marii investitori americani astfel încât Parteneriatul strategic să fie eficient şi din punct de vedere economic, nu doar politic şi militar.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ROMÂNIA,
SUA,
COMPANII
/actualitate/ponta-s-a-intalnit-la-washington-cu-reprezentanti-ai-unor-companii-americane-13817963
13817963
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.