Plata drepturilor câştigate în justiţie de bugetari, prelungită până la finele anului 2016

Postat la 22 septembrie 2011 10 afişări

Deputaţii din Comisia de Buget-Finanţe au decis, miercuri, să prelungească termenul de plată a drepturilor câştigate în justiţie de către bugetari de la 31 decembrie 2012 - cât era prevăzut în OUG 71/2009 - la 31 decembrie 2016 şi să modifice şi procentele anuale de returnare a sumelor respective.

"Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel: în anul 2012 se plăteşte 5% din valoarea titlului executoriu, în anul 2013 se plăteşte 10% din valoarea titlului executoriu, în anul 2014 se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu, în anul 2015 plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu, în 2016 se plăteşte 35% din valoarea titlului executoriu", potrivit raportului preliminar adoptat în unanimitate de Comisia de Buget-Finanţe. Deputaţii au adus această modificare în condiţiile în care OUG nr. 71/2009 prevedea că sumele devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009 erau plătite astfel: în anul 2010 - 34% din valoarea titlului executoriu, în 2011- 33%, în 2012 - 33%.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
salarii,
drepturi,
justitie,
amanare
/actualitate/plata-drepturilor-castigate-in-justitie-de-bugetari-prelungita-pana-la-finele-anului-2016-8782929
8782929
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.