Pintea, acuzaţii grave: Raportul de control de la CNAS va fi depus la DNA. Există fapte de natură penală/ În numele celor de la Casă, îmi cer scuze pacienţilor

Postat la 22 iulie 2019 67 afişări

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că raportul întocmit în urma controlului de la Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate va fi gata în următoarele 7 zile, urmând a fi depus pe masa procurorilor DNA deoarece „există fapte de natură penală”. Controlul a început in iunie.

Pintea, acuzaţii grave: Raportul de control de la CNAS va fi depus la DNA. Există fapte de natură penală/ În numele celor de la Casă, îmi cer scuze pacienţilor

„CNAS nu e în subordinea Ministerului Sănătăţii, dar pentru că Ministerul gestionează sistemul de sănătate publică, am considerat necesar de a face aceste verificări. Controlul început în luna iunie va fi finalizat în următoarele 7 zile şi, din lecturarea prealabilă, pot să vă spun cu certitudine că raportul de control va fi depus la DNA. Sunt aici cu şeful Corpului de Control, noi am studiat încă de săptămâna trecută ceea ce avem în raport în prealabil. Din punctul nostru de vedere, există fapte de natură penală. Noi, de altfel, am mai depus şi anul trecut, dar nu la DNA, un document”, a spus ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.

Potrivit ministrului, luni sistemul informatic al cardurilor a fost pornit, însă la ora 10:00 a început din nou să înregistreze erori.

„În urma acestei discuţii pe care am avut-o cu reprezentanţii CNAS şi reprezentanţii firmei SIVECO, concluziile sunt mai multe, oricum se impun măsuri urgente pentru a putea rezolva urgent în perioada următoare modul de funcţionare a platformei, astfel încât în cursul zilei de astăzi (luni, n.r.) se va face o procedură de achiziţie în regim de urgenţă, având în vedere faptul că pentru baza de date contractul a expirat, procedura începută nu a fost finalizată (…) şi atunci pentru a asigura perioada tampon fără contractare e nevoie de o procedură de urgenţă. Menţionez că această procedură ar fi trebuit să fie făcută, în momentul în care s-a constatat că procedura de achiziţie pentru contractul de mentenanţă nu este finalizată. Nu poţi lăsa sistemele informative, sistemele de bază informatice cele mai complexe din România fără mentenanţă. Astfel încât nu puteau fi validate serviciile medicale, nu puteau fi decontate, offline-ul într-adevăr funcţionează, dar eu cred că aceasta nu este o soluţie”, a mai spus Pintea.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
control,
depunere,
raport

ALEPH STORY: De ce este energia în România mai scumpă decât în Italia sau Spania. O discuţie cu Cristian Hostiuc, Ziarul Financiar şi Bogdan Nicolae, Aleph News

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.