Peter Harrold, Banca Mondiala: "Este cel mai reusit acord pe care institutiile internationale l-au avut cu Romania"

Postat la 31 iulie 2011 48 afişări

In Romania se vad primele rezultate pozitive ale programului cu FMI si Banca Mondiala, primele semne ale reluarii cresterii economice, care se realizeaza de pe o pozitie fiscala mult mai solida decat cea de la inceputul programului, a apreciat Peter Harrold, director de tara pentru Europa Centrala si tarile baltice, Europa si Asia in cadrul Bancii Mondiale.

"Oamenii au facut sacrificii mari in ultimii doi ani pentru a salva statul roman, pentru a salva Romania. Acum Romania pare a fi salvata si speram ca vom face pasi inainte cu politici menite sa stimuleze cresterea economica, crearea locurilor de munca. In acest scop, trebuie sa fim siguri ca cheltuielile publice sunt cat mai eficiente si cred ca pe asta trebuie sa ne concentram pe viitor", a spus Harrold.

El a apreciat reusita programului pe care Romania il are cu institutiile financiare internationale. "Cand boardul FMI a discutat ultima data Acordul, concluzia a fost ca este cel mai reusit acord pe care institutiile internationale l-au avut cu Romania. Au fost acorduri si in anii '90 si in deceniul trecut, dar de fiecare data au fost intrerupte"

Primul-ministru Emil Boc a avut duminica, la Palatul Victoria, o intrevedere cu o delegatie a Bancii Mondiale, condusa de Peter Harrold, cu care a discutat despre proiectul "Analiza functionala a administratiei publice centrale din Romania", finantat de Uniunea Europeana prin Fondul Social European - Programul Operational "Dezvoltarea Capacitatii Administrative" si derulat de Guvernul Romaniei in colaborare cu Banca Mondiala.

"Aceasta perioada de criza economica se dovedeste a fi fost benefica, intrucat Romania a realizat reforme in ceea ce priveste salariile din sectorul public in domeniul sanatatii, al pensiilor, al educatiei si justitiei", a declarat premierul Boc.

"Ne asteptam ca, anul viitor, romanii sa resimta in buzunare rezultatele celor doi ani dificili de reforme. Guvernul este determinat sa nu faca niciun pas inapoi, chiar daca anul viitor este unul electoral. Romania ar fi avut un deficit bugetar de -14% din PIB, dar reusim sa-l reducem la -4,4% in 2011. Pentru 2012, datorita procesului de reforma, se preconizeaza un deficit de -3%. Cred ca Romania este mai bine pregatita acum decat era in 2008, in caz ca avem un nou val de criza economica", a adaugat Emil Boc.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/peter-harrold-banca-mondiala-este-cel-mai-reusit-acord-pe-care-institutiile-internationale-l-au-avut-cu-romania-8549884
8549884
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.