Peste 500 de salariaţi s-au adunat la Oltchim, aşteptând revocarea conducerii sindicatului

Postat la 02 octombrie 2012 18 afişări

Peste 500 de salariaţi ai Oltchim Râmnicu Vâlcea s-au adunat, marţi dimineaţă, în faţa pavilionului administrativ, unde a început Adunarea Generală Extraordinară a membrilor Sindicatului Liber din combinat, care va lua în discuţie revocarea biroului executiv al sindicatului.

Astfel, Adunarea Generală Extraordinară a membrilor Sindicatului Liber Oltchim, care a început la ora 9.30, va lua în discuţie revocarea Biroului executiv al sindicatului liber, compus din Mihai Diculoiu, Mircea Prisăcaru şi Sorin Marcu şi numirea lui Corneliu Cernev la conducerea sindicatului. O parte a salariaţilor acuză actuala conducere a sindicatului că a contribuit la prăbuşirea combinatului. Liderul angajaţilor de la Oltchim, Corneliu Cernev, spune că au fost strânse 1.600 de semnături din partea angajaţilor pentru revocarea conducerii sindicatului din combinat, deşi erau necesare 1.465, adică două treimi din numărul total al sindicaliştilor. "În cadrul Adunării Generale Extraordinare a membrilor de sindicat vom supune la vot revocarea Biroului executiv al Sindicatului liber. Avem 1.600 de semnături din partea membrilor de sindicat, peste proporţia de două treimi din numărul total al sindicaliştilor. Vom revoca Biroul executiv, apoi ne vom adresa Judecătoriei Râmnicu Vâlcea. În sală sunt aproximativ 200 de locuri, deci este evident că nu vor putea asista la şedinţă toţi membrii de sindicat. Unii vor aştepta afară rezultatele acestei adunări, alţii în secţiile combinatului", a declarat liderul salariaţilor protestatari, Corneliu Cernev.

Mai multe pe mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
oltchim,
sindicat,
proteste,
angajati
/actualitate/peste-500-de-salariati-s-au-adunat-la-oltchim-asteptand-revocarea-conducerii-sindicatului-10149197
10149197
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.