Pedeapsă cu moartea pentru un Caritas chinezesc

Postat la 17 mai 2013 47 afişări

O femeie de afaceri din China a fost condamnată la moarte pentru un joc piramidal în care clienţii săi au pierdut circa 70 de milioane de dolari. Lin Haiyan, în vârstă de 39 de ani, din oraşul Wenzhou din estul Chinei, a încasat în total, de la rude, prieteni şi investitori, 104 milioane de dolari.

Pedeapsă cu moartea pentru un Caritas chinezesc

Banii au fost investiţi în acţiuni şi titluri de valoare, care au înregistrat pierderi importante; pe de altă parte femeia a susţinut că face profit, în ideea de a atrage şi mai mulţi bani. Schema a început în 2007 şi s-a prăbuşit în octombrie 2011.

Acesta nu este singurul caz nefericit din businessul din Wenzhou, care s-a mai confruntat în anii trecuţi cu o criză a datoriilor care a împins antreprenorii în faliment, uneori şi spre sinucidere.

Pe de altă parte, guvernul chinez a anunţat că a condamnat 4.170 de persoane pentru strângere ilegală de fonduri, din 2011. Dintre aceştia, 1.449 au primit sentinţe ce încep cu câte cinci ani de închisoare şi merg până la condamnări la moarte.

În 2009 o altă femeie de afaceri, Wu Ying, socotită drept una dintre cele mai bogate femei din China, la moarte, pentru înşelăciune; senţinţa a fost casată de Curtea Supremă de justiţie.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/pedeapsa-cu-moartea-pentru-un-caritas-chinezesc-10884912
10884912
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.