Parlamentul şi-a ales noua conducere. Cine va trage sforile legislative în următorii patru ani

Postat la 21 decembrie 2012 12 afişări

Parlamentul şi-a ales noua conducere, iar partidele parlamentare noii lideri de grup. Pentru următorii patru ani, ei vor fi cei mai puternici parlamentari, de ei va depinde soarta Guvernului pentru că, îndeobşte, parlamentarii - vorbim acum de cei ai puterii - puterii păstrează o anumită autonomie faţă de Executiv, chiar dacă îl sprijină: îi poate modifica legile, îl poate demite. Sigur, nu va fi cazul în această legislatură, dacă coaliţia USL rămâne unită, dar nu trebuie uitată experienţa trecutului, când majorităţile parlamentare s-au destrămat, având ca rezultat căderea Guvernului Boc 1 şi a Guvernului Ungureanu. La şefia Senatului a fost reconfirmat liderul PNL Crin Antonescu, iar la cea a Camerei Valeriu Zgonea (PSD). USL controlează 2/3 din noul Parlament.

Crin Antonescu (53 de ani) a fost ales preşedinte al Senatului, cu 136 de voturi "pentru" şi 9 "împotrivă". Antonescu - propunerea USL pentru candidatura la prezidenţiale de peste doi ani - a ajuns şef al Senatului (a doua poziţie în stat în ierarhia demnităţilor) în vară, după ce noua majoritate parlamentară l-a revocat din funcţie pe preşedintele acestui for Vasile Blaga. În perioada în care preşedintele Traian Băsescu a fost suspendat, în vară, a deţinut poziţia de preşedinte interimar al României. Antonescu a fost singurul candidat la funcţia de preşedinte al Senatului, susţinut de grupurile PSD, PNL şi PC. Politician cu state vechi, Crin Antonescu a intrat în politică în urmă cu peste 20 de ani. A fost ales la alegerile din 9 decembrie senator de Teleorman, după ce, în legislatura care s-a încheiat, a fost senator de Bucureşti. A ajuns în fruntea PNL în 2009, după ce l-a învins în alegerile din PNL pe fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu.

Mai multe pe zf.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
politic,
parlament,
sfori legislative,
conducere
/actualitate/parlamentul-si-a-ales-noua-conducere-cine-va-trage-sforile-legislative-in-urmatorii-patru-ani-10406542
10406542
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.