Parlamentul European cere un prag obligatoriu al venitului minim in toate statele UE

Autor: Crenguta Nicolae Postat la 20 octombrie 2010 34 afişări

Venitul minim in tarile UE trebuie sa fie stabilit la un nivel echivalent cu 60% din venitul median din fiecare stat membru, afirma o rezolutie a Parlamentului European adoptata miercuri, care "isi exprima nemultumirea fata de acele state membre ale caror sisteme de venit minim nu tin seama de pragul saraciei relative", corespunzator cu acest procent de 60%.

"Anumite state membre sunt supuse unei presiuni din partea Consiliului European si a Comisiei Europene, precum si din partea organismelor internationale, cum ar fi FMI, de a-si reduce pe termen scurt deficitele bugetare, agravate de criza, si de a-si reduce cheltuielile, inclusiv cheltuielile sociale, subminand astfel notiunea de stat social si aprofundand saracia", sustine textul rezolutiei.

Parlamentul constata ca inegalitatile sociale s-au agravat, iar la sfarsitul anului 2008, 17% din populatia UE (adica aproape 85 de milioane de persoane) traiau sub pragul saraciei, in timp ce in 2005, acest procent era de 16%, iar in 2000 de 15 % in UE-15, cele mai expuse categorii fiind copiii, tinerii pana la 17 ani, persoanele in varsta si femeile.

In anumite sectoare se inregistreaza un nivel ridicat constant de locuri de munca precare si salarii mici, astfel incat rata riscului de saracie in randul populatiei incadrate in munca era, in 2008, de 8% in medie pe UE-27, in timp ce in 2005, aceasta valoare era de 8%, iar in 2000 de 7% in UE-15. Somajul in randul tinerilor a crescut la nivelul record de 21,4% in UE, variind de la 7,6% in Tarile de Jos la 44,5% in Spania si 43,8% in Letonia, iar uceniciile si stagiile oferite tinerilor sunt adesea slab remunerate sau neremunerate, afirma rezolutia.

Una din cinci persoane cu varsta de pana la 25 de ani din UE este somera, in timp ce lucratorii cu varsta de peste 55 de ani sunt cetatenii europeni cei mai afectati de somaj si se confrunta cu scaderea probabilitatii de a obtine un loc de munca pe masura ce inainteaza in varsta. Criza financiara si economica a condus la o scadere a ofertei de locuri de munca, estimarile indicand peste 5 milioane de locuri de munca pierdute din septembrie 2008, precum si un grad tot mai ridicat al precaritatii locurilor de munca existente. O treime din someri fiind afectati de somajul de lunga durata, aceasta situatie fiind mai grava in statele membre mai vulnerabile din punct de vedere economic.

Parlamentul European apreciaza ca incidenta nivelului saraciei extreme nu se limiteaza la coeziunea sociala in Europa, ci se extinde si asupra economiei UE, in masura in care excluderea, in mod permanent, a unor mari grupuri de populatie din societatea europeana "slabeste competitivitatea economiei noastre si creste presiunea asupra bugetelor noastre publice".

Venitul minim ar trebui sa acopere cheltuielile pentru combustibil, pentru a permite gospodariilor sarace, afectate de saracia energetica, sa isi plateasca facturile de energie, sustin parlamentarii de la Strasbourg. Venitul minim "trebuie sa fie calculat pe baza unor evaluari realiste ale costurilor generate de incalzire in cadrul unei gospodarii, in functie de nevoile specifice ale acesteia - de exemplu, o familie cu copii, persoane in varsta si persoane cu handicap".

Urmărește Business Magazin

/actualitate/parlamentul-european-cere-un-prag-obligatoriu-al-venitului-minim-in-toate-statele-ue-7510657
7510657
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.