Parlamentarii au, la final de mandat, peste 100 de milioane de euro datorii

Postat la 12 octombrie 2012 16 afişări

Parlamentarul român a ajuns să aibă în medie, în patru ani de mandat, datorii de peste 70.000 de euro şi 500.000 de lei, unii dintre aleşi chiar la rude sau la colegi din Legislativ, potrivit unei analize MEDIAFAX.

După patru ani de mandat, datoriile cumulate ale celor 460 de parlamentari (incluzându-i pe cei care au plecat în administraţia locală după alegerile din iunie 2012) ajung la aproximativ 100 de milioane de euro, sumă la care se adaugă garanţii oferite pentru contractarea unor credite de către societăţi pe care le controlează. Conform celor mai recente declaraţii de avere completate de senatori şi deputaţi, cea mai mare parte a datoriilor, respectiv 60%, au fost contractate în moneda naţională: 257.851.774 lei.

Mai multe pe mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
parlamentari,
politic,
datorii
/actualitate/parlamentarii-au-la-final-de-mandat-peste-100-de-milioane-de-euro-datorii-10202515
10202515
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.