Ce schimbări aţi observat la copiii pe care îi trataţi Dvs., în cei 2 ani de pandemie?

Din păcate, pandemia a impactat serios viaţa copiilor, ei riscând să devină una din cele mai mari victime ale acesteia. Binenţeles, efectele diferă în funcţie de vârstă, statusul socio-economic, mediu, implicarea familiei etc. Au existat atât efecte negative din cauza izolării sociale sau a închiderii şcolilor, printre care am constatat creşterea stresului, anxietăţii, iritabilităţii, neatenţiei, insomniilor, dar şi efecte pozitive prin timpul de calitate petrecut alături de familie, creşterea activităţilor în aer liber, perioade mai mari de odihnă, scutirea de un program şcolar foarte încărcat care au dus la o robusteţe şi o sănătate atât fizică, cât şi mintală mai bună. Un rol cheie aici a avut implicarea familiei, dar şi accesul la tehnologie digitală, care a oferit totuşi o anumită conexiune socială, dar şi şansa de a continua procesele de învăţare.

Cât de puternic credeţi că este impactul asupra sănătăţii lor mintale şi care sunt semnele că sănătatea lor mintală a fost afectată?

Majoritatea grupelor de vârstă au fost afectate, dar din punctul meu de vedere, cea mai afectată categorie sunt adolescenţii. Unicef avertizează că cel puţin unu din şapte copii a fost afectat de măsurile obligatorii sau de recomandările de izolare la domiciliu aplicate, iar conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, pandemia de COVID-19 a perturbat sau a dus la oprirea furnizării serviciilor de sănătate mintală în 93% din statele lumii la nivel naţional. Concluziile cercetării efectuate de Salvaţi Copiii România sunt că peste 90% dintre copiii care au avut nevoie de terapie psihologică în ultimul an au dezvoltat tulburări emoţionale legate de contextul pandemic. Unul din doi adolescenţi a fost diagnosticat cu anxietate. Un copil din trei s-a confruntat cu stări de anxietate şi a avut nevoie de consiliere şi suport psiho-emoţional, procentul crescând la peste 50% în cazul adolescenţilor, mergând până la consecinţe extrem de grave, până tentative de suicid.

O altă analiză arată rate crescute ale simptomelor de anxietate şi depresie la tineri în timpul pandemiei de COVID-19, iar 1 din 5 tineri se confruntă cu simptome de anxietate.

Ce s-a întâmplat cu copiii noştri? Pe mulţi dintre copiii care se confruntă cu violenţa, neglijarea sau abuzul acasă, măsurile de izolare la domiciliu i-au adus în situaţia de a rămâne blocaţi în casă cu o persoană care exercită un abuz. Copiii au fost expuşi stărilor emoţionale negative ale adulţilor – frica, angoasele, nesiguranţa, îmbolnăvirea celor dragi. Absenţa interacţiunilor directe cu grupul de prieteni, timpul crescut petrecut în faţa ecranelor, avalanşa de emoţii şi intensitatea trăirii acestora au afectat capacitatea de autoreglare emoţională în rândul adolescenţilor, practic ducând la afectarea relaţionării interumane, la dificultăţi în exprimarea emoţiilor.

Cum aţi fi gestionat deschiderea / închiderea şcolilor?

La această întrebare nu au reuşit să răspundă coerent grupuri de experţi sau specialişti, dar am să încerc eu, în nume personal. Începând cu anul doi pandemic, după ce am realizat destul de bine medical şi epidemiologic cum stau lucrurile, cred că ar fi trebuit investit masiv în digitalizarea învăţământului, pregătirea tuturor cadrelor didactice, dar şi dotarea copiilor din mediile defavorizate cu cele necesare (calculator, internet) astfel să nu mai existe deloc discontinuitate, iar trecerea în online sau hibrid să se poată face de pe o zi pe alta, foarte uşor, fără să mai afecteze procesul în sine. Ar trebui stimulată şi creşterea tuturor activităţilor care se pot efectua în aer liber cât şi a celor sportive. Nu în ultimul rând, asigurarea unei reţele naţionale de suport psihologic şi psihiatric atât ca copiilor cât şi a familiilor acestora.

Aţi întâlnit situaţii hilare, reacţii ciudate ale părinţilor?

Da, au mai fost şi vă dau un exemplu recent: am sunat un părinte pentru a-l chema cu fetiţa de cinci ani la vaccinarea ROR din cadrul Programului Naţional de Imunizare. Acesta a reacţionat extrem de dur, spunând că nu o va aduce. Citez „ce vaccin, să vă faceţi dumneavoastră vaccinul sau la cine vreţi, eu nu fac niciun vaccin copiilor. Nu îi fac nimic, nu vă las să omorâţi copilul cu vaccinul”, în condiţiile în care i-am explicat cu calm totul despre vaccinul pe care îl mai făcuse la vârsta de 1 an. Genul acesta de confuzii majore le regăsim tot mai des din cauza fluxului enorm de ştiri false în domeniul medical, lipsei de încredere şi nivelului de educaţie.

Cum vedeţi generaţia de copii de acum ca adulţi?

La această întrebare îmi este teamă să vă răspund acum. Tot ceea ce ştiu acum este că, fără o implicare extrem de serioasă a întregii societăţi pentru sănătatea şi educaţia copiilor noştri, lucrurile nu vor arăta foarte bine.