Paradoxul NATO şi UE. 8 miliarde de dolari ajutor pentru Ucraina, 47 de miliarde pentru gazul rusesc
Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, a anunţat că Organizaţia Tratatului Nord Atlantic a sprijinit Ucraina, de la începutul invaziei, cu aproximativ 8 miliarde de dolari.
Pe principiul cu o „mână dăm, cu alta luăm”, europenii au livrat, de asemenea în buzunarul Rusiei peste 47 de miliarde de euro pentru gaz.
Războiul din Ucraina pare a fi unul de lungă durată, astfel că efortul NATO şi a ţărilor din Europa de a susţine armata ucraineană se intensifică.
Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, a anunţat că Organizaţia Tratatului Nord Atlantic a sprijinit Ucraina, de la începutul invaziei, cu aproximativ 8 miliarde de dolari, ajutorul constând în armament şi suport logistic.
Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, a anunţat că Organizaţia Tratatului Nord Atlantic a sprijinit Ucraina, de la începutul invaziei, cu aproximativ 8 miliarde de dolari.
„Aliaţii NATO şi-au intensificat, de asemenea, sprijinul acordat Ucrainei, iar aliaţii NATO până în prezent s-au angajat şi au oferit cel puţin 8 miliarde de dolari SUA în sprijin militar Ucrainei. Şi vedem importanţa creşterii în continuare a sprijinului nostru pentru Ucraina
Cititi mai multe pe www.alephnews.ro
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
-
Războiul din Ucraina, ziua 130. Bombardamente masive. Lupte intense pentru ultimul bastion de rezistenţă ucrainiană din provincia strategică Luhansk, din estul ţării / Lisiceansk ar putea fi cucerit de invadatori. De pe 24 februarie, 2.610 dintre oraşe şi sate au căzut în mâinile ruşilor / Criza apei la Mariupol / Aeroportul din Melitopol, bombardat / 344, totalul copiilor ucişi
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
-
FOTO. Ana Baniciu, în costum de baie! Cum arată vedeta
TACATACA.PROSPORT.RO
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe monitorulpartidelor.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro