Orban: Măsurile de sprijin pentru economie adoptate în 2020 vor continua şi în 2021

Autor: Mediafax Postat la 11 februarie 2021 29 afişări

Orban: Măsurile de sprijin pentru economie adoptate în 2020 vor continua şi în 2021

Măsurile de sprijin pentru economie, sub forma unor programe de creditare cu garanţii de stat, precum IMM Invest, Agro Invest, IMM Leasing sau IMM Factor, adoptate de Guvern în 2020, vor continua şi în 2021, anunţă, joi, preşedintele PNL, Ludovic Orban.

Orban spune că pe lângă programele de creditare cu garanţii de stat, precum IMM Invest, Agro Invest, IMM Leasing sau IMM Factor, adoptate de Guvern în 2020, vor fi deschise pentru noi beneficiari, cel puţin până la 31 decembrie 2021.

„Comisia Europeană a apreciat eficienţa acestor programe la nivelul statelor membre şi a adoptat o nouă prelungire a Cadrului temporar pentru acordarea ajutoarelor de stat pentru companiile afectate de pandemia Covid-19 până la 31 decembrie 2021. În situaţii de criză, viteza de reacţie este esenţială şi mă bucur de colaborarea foarte bună pe care am avut-o cu Comisia Europeană în ceea ce priveşte adoptarea unor astfel de mecanisme de răspuns imediat la dificultăţile economice şi financiare provocate de pandemia Covid-19”, spune Ludovic Orban, preşedintele PNL.

În 2020, Guvernul a adoptat mai multe programe de garantare pentru asigurarea accesului la finanţare pentru companii, în contextul crizei provocate de pandemia Covid-19, care au avut un impact în economie prin salvarea multor afaceri şi a locurilor de muncă asigurate de acestea.

„Unul dintre aceste programe, IMM Invest a devenit cel mai de succes program de garantare pentru companii din România prin acordarea a 25.586 de finanţări garantate de stat în 2020, în valoare de peste 15 miliarde de Lei, în doar 6 luni de la adoptare”, a mai spus Orban, care a dat asigurări că antreprenorii şi companiile din România, care fac eforturi pentru continuarea afacerilor în condiţiile economice dificile provocate de pandemia Covid-19 vor putea folosi şi în 2021 toate resursele bugetare disponibile şi mecanismele europene de sprijin posibile pentru relansarea creşterii economice.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
orban,
economie,
pandemie,
continuare

Citeşte pe MonitorulApararii.ro

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.