Oraşul care autorizează purtarea armelor de mână, fără licenţă, permis sau pregătire, începând cu 1 septembrie

Postat la 18 iunie 2021 141 afişări

Oraşul care autorizează purtarea armelor de mână, fără licenţă, permis sau pregătire, începând cu 1 septembrie

Rezidenţii din Texas pot transporta arme de mână, fără licenţă sau pregătire, începând cu data de 1 septembrie, după ce miercuri guvernatorul republican Greg Abbott a semnat proiectul de lege pentru a permite portul de armă în public şi fără permis.

Măsura aprobată de guvernatorul Greg Abbott permite persoanelor cu vârsta peste 21 de ani care pot deţine în mod legal arme de foc în stat să poarte arme de mână în locuri publice fără permise. Legislaţia urmează să intre în vigoare în septembrie.

House Bill 1927 elimină cerinţa ca rezidenţii din Texas să obţină o licenţă pentru a transporta arme de mână, dacă nu sunt interzise de legea statului sau federală să deţină o armă. Semnarea a fost raportată de site-ul oficial al legislativului Texas, care urmăreşte progresul legislaţiei. Biroul lui Abbott a anunţat o semnare ceremonială a proiectului de lege şi a altor legislaţii referitoare la arme la 11 dimineaţa joi.

Cititi mai multe pe www.gandul.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
arme,
incepere

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.