Omul care a reuşit să câştige 8 MILIARDE de dolari într-o singura săptămână, fără să facă nimic. Care a fost "secretul"

Postat la 04 februarie 2020 293 afişări

Omul care a reuşit să câştige 8 MILIARDE de dolari într-o singura săptămână, fără să facă nimic. Care a fost "secretul"

A fost o săptămână bună pentru Jeff Bezos, fondatorul şi conducătorul Amazon.

Cel mai bogat pământean a devenit şi mai bogat, sporindu-şi averea cu 8 miliarde de dolari, după ce acţiunile companiei sale au crescut cu 7% la încheierea ultimei şedinţe de tranzacţionare.

În cea mai mare parte, averea lui Jeff Bezos este reprezentată de acţiunile pe care le deţine la Amazon, aproximativ 57,5 milioane de acţiuni, reprezentând 12% din valoarea companiei.

Potrivit Indexului Blomberg al miliardarilor, averea totală a lui Bezos este estimată acum la 124 de miliarde de dolari.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
miliarde,
castigare,
secret,
actiuni

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.