OFICIAL. Alexandru Rafila este propunerea PSD pentru funcţia de premier. Decizia a fost luată în Comitetul Politic Naţional

Autor: Andreea Tobias Postat la 10 decembrie 2020 70 afişări

OFICIAL. Alexandru Rafila este propunerea PSD pentru funcţia de premier. Decizia a fost luată în Comitetul Politic Naţional

PSD îl propune pentru funcţia de premier pe Alexandru Rafila, anunţă oficial preşedintele social-democraţilor, Marcel Ciolacu. Acesta susţine că preşedintele Klaus Iohannis, PNL şi USR trebuie să accepte că au pierdut alegerile.

Ciolacu a spus că şedinţa Consiliului Politic Naţional a stabilit joi ca Alexandru Rafila să fie propus luni pentru funcţia de premier, în cadrul consultărilor de la Cotroceni.

„După ce am văzut în situaţia de urgenţă, imagini cum în biroul primului-ministrului se fuma şi se consuma alcool fără respectarea regulilor, acum Ludovic Orban ne-a povestit cum în biroul preşedintelui se stabilea primul-ministru nu după criterii profesioniste, ci pe bileţele, într-un mod total superficial”, spune Ciolacu.

Acesta adaugă că PSD vine cu o propunere de premier „decentă, valoroasă, recunoscută atât pe plan naţional, cât şi internaţional”, în condiţiile în care în România sunt 200 de decese pe zi din cauza pandemiei.

„Am văzut şi propunerea PNL şi agreată de preşedintele Iohannis în persoana domnului Cîţu, groparul economiei româneşti, dar presupun că criteriile care au cântărit cel mai mult a fost să fie om de partid şi obedient preşedintelui. E cazul ca preşedintele României să recunoască faptul că a pierdut aceste alegeri, PNL şi USR să recunoască faptul că au pierdut aceste alegeri şi să nu transformăm această perioad într-o ciolaniadă şi în discuţii sterile”, spune lideerul PSD.

Acesta adaugă că variantele cele mai corecte în acest moment sunt fie un guvern minoritar PSD, condus de Alexandru Rafila, fie un guvern de uniune naţională, în care premierul să fie propus de partidul care a câştigat alegerile.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
psd,
rafila,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.